Colorez tăcerea

Capra vecinului a murit

2012-01-31T15:58:00.000+02:00

   Cum sunt în sesiune ar trebui să mă preocupe doar cele n cărţi pe care trebuie să le învăţ, dar NU! Stau şi mă întreb cât mai are X de învăţat, ce notă a luat Y la examen, cum de Z e atât de calm şi cum de W poate reţine atât de repede.
   Mi-am dat seama la timp că în felul acesta reuşesc doar să mă descurajez, să pierd timp şi motivaţie aşa că cel mai bine ar fi să scap de capra vecinului ca să nu-mi mai distragă atenţia.
   Să nu credeţi că am cedat instinctelor criminale (n-am nimic cu biata capră că nu e ea de vină că mă preocupă pe mine sănătatea ei), Am recurs la un gest mai uman şi la mare modă prin instituţiile autohtone: am mituit-o să-şi însceneze moartea şi astfel să-mi dea pace o vreme (cât pentru infinit).
    Dar credeţi că a fost uşor să tratez cu ea? Evident că nu, doar e capră. Pe lângă mita iniţială a trebuit să-i asigur şi companie în „exil”, astfel am rămas şi eu fără capră.
    Numai bine că încercând să-mi fac mie un bine, i-am făcut şi vecinului din acest lanţ al slăbiciunilor. L-am scutit de efortul de a se interesa de sănătatea caprei mele şi cum nu mai există curiozitatea care să ne măcine tihna sufletească, fiecare îşi vede acum de treaba lui.
    Şi uite aşa presimt că voi avea zile productive şi nopţi senine :)

Nu cred în superstiţiile care fac trimitere către lucruri groaznice şi ghinion

2012-01-30T12:23:00.000+02:00

De ce?
Fiindcă mi se pare o pierdere de timp să-ţi faci griji inutile sau să te apuci să organizezi tot felul de ritualuri maiaşe de îndepărtare a ghinionului care se anunţă tocmai în ziua în care ai examen, interviu la un job sau trebuie să traversezi un bulevard cât un dinozaur.
Ar fi culmea să ai ghinion tocmai în ziua în care te-ai hotărât să leneveşti pe canapea la un film sau cu o carte în mână. Să pierzi începutul filmului, să se ia curentul sau să lipsească tocmai pagina în care se decide soarta personajului principal nu-i la fel de apocaliptic ca picarea examenului, uraganul care te împiedica să ieşi din casă, karma negativă de la interviu sau hoarda de maşini care a apărut din senin în timp ce încercai să traversezi. Forţele nefaste ale universului şi-ar pierde credibilitatea dacă ar acţiona duminica când cea mai periculoasă activitate e ştersul prafului.

2012-01-28T23:15:00.000+02:00

Mi-am ascuns inima într-o piatră până când ...

„Până când” nu mai există!

Locuri, oameni, evenimente

2012-01-26T20:39:00.001+02:00

    De ceva vreme mă străduiesc să mai scriu o altă „filă” din jurnalul meu de studenţie şi anume modul în care îmi petrec timpul liber (şi pe unde). Cum sunt în plină perioadă de sesiune inspiraţia mea e îngropată în zăpadă, la fel şi cheful de a scrie, dar în seara asta mi-am luat o pauză :).
    Bun. Cluj = oraş studenţesc = evenimente unul şi unul = localuri de la cel mai simplu şi şters până la clubul lui Botezatu.
     În fiecare săptămână se întâmplă ceva, nu contează că pe stradă sau în L’ Atelier, dar obligatoriu trebuie să existe acel freamăt al spectatorilor laolaltă cu agitaţia entertainer-ilor.
     De când sunt aici am punctat cam toate genurile de spectacole:
- piesa de teatru La Răscruce de vânturi la Teatrul Naţional
- concert de jazz la Casa de Cultură a Studenţilor
- festival folk (IOI Fest) în Piaţa Muzeului, unde am ajuns din întâmplare
- festival - concurs de folk „Invitaţie la Castel” şi aşa am ajuns să-i cunosc (prin muzica lor) pe Ionuţ Mangu şi Ioan Onişor + l-am ascultat pe Emeric Imre!
- concerte rock: Blood Print, Natif (trupe din Cluj), Zob şi Partizan în Flzing Circus (clubul meu preferat pentru că aduc numai band+uri rock)
- concert Horia Brenciu tot la C.C.S
- concert de muzică clasică cu Johann Strauss Ensemble la C.C.S
- piesa de teatru „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vişniec la Teatrul Naţional
- am fost şi la film în Iulius bla :))
   Şi cam atât sau nu-mi mai amintesc. Cele expuse mai sus sunt doar o mostră din ce se întâmplă în Cluj şi sincer am pierdut mai multe evecât cele văzute (Baletul pe gheaţă Spărgătorul de nuci, Baletul Lacul Lebedelor, concert Nazareth, Vama, Travka, etc).
   Cât despre locuri faine, numai de bine. Sunt pentru toţi şi pentru toate gusturile.
   Fain e în Zorki unde mi-am şi scris câteva lucrări pentru facultate, fain e şi la Casa Tauffer unde au cea mai groasă şi bună ciocolată caldă albă şi sfetnice pe mese.
    Atelierul e tare simpatic mai ales în serile când se adună artiştii de toate felurile: fotografi, caricaturişti, pictori, poeţi, i tak dalej, dar fără rezervare nu prea sunt şanse să te bucuri de scaunele şi mesele din carton.
    Janis-ul e mult prea lăudat comparativ cu realitatea. E înghesuit şi mult prea zgomotos şi nu ai voie să ieşi să te aeriseşti pentru că domnii de la pază te lasă fără brăţara de acces. Muzica e bună, recunosc, dar parcă mai ok e să auzi şi ce spune interlocutorul. Sunt n genuri de Janis (Stuff, Biblioteca Centrală etc), dar nu sunt curioasă să le descopăr. Mă mulţumesc cu Zorki şi Amargo Caffe - cafeneaua istoricilor după cum am decretat EU.

+ bonus: Narnia în Cluj

Clujul e minunat. E capitală studenţească. Oamenii sunt grozavi şi frumoşi, atât de frumoşi încât uneori nu mă pot abţine să nu le zâmbesc.
Mi se pare genul de oraş în care îţi găseşti locul şi oamenii care să te inspire, genul de oraş în care trebuie să laşi prejudecăţile în gara de unde ai plecat şi aici să o iei de la capăt cu zâmbetul pe buze şi convingerea că ceva grozav e pe cale să ţi se întâmple. Eu asta am făcut şi mă declar un izvor nesecat de entuziasm, fericire şi optimism.

Ne auzim! :)

Pe când eram o operă de artă

2012-01-19T16:55:00.000+02:00

    Sunt o leneşă şi îmi pare rău că n-am mai continuat seria recenziilor cărţilor cu care imi omor timpul liber. De la ultima carte citită am mai terminat alte câteva pe care sper că le voi prezenta aici într-un nu ştiu care viitor. Nu pot aştepta până atunci, aşa că am să profit de moment şi am să mă laud ca am terminat (finally!) romanele lui Jane Austen. Until then... : ...

    Cu toţii ne dorim să fim obiectul admiraţiei celor din jur, să fim apreciaţi pentru ceea ce suntem, dar cât de departe ar merge cineva pentru a fi în permanenţă în centrul atenţiei?
    Protagonistul romanului lui Eric Emmanuel Schmitt a renunţat la umanitate pentru mirajul celebritaţii.
     Pe insula X (autorul a omis acest amănunt), un tânăr de douăzeci de ani hotărăşte să-şi pună capăt zilelor din cauza sentimentului de inferioritate pe care frumuseţea şi celebritatea fraţilor săi i-l induceau. Planul său este năruit de misteriosul Zeus - Peter Lama, un artist excentric, care îl convinge că este singurul care îi poate dărui ceea ce-şi doreşte: faimă. Tazio se abandonează complet planului acestui personaj mefistofelic şi până să realizeze ce este pe cale să facă îşi pierde statutul de om.
     Cu ajutorul unui doctor obscur, excentricul artist îl supune pe tânăr unor numeroase operaţii care îl transformă într-o aşa zisă operă de artă. Pentru o vreme băiatul este măgulit de celebritate şi de lumea pe care o are la picioare şi acceptă inconştient statutul de obiect (de artă), dar, în timp realizează că este victima unui pact cu diavolul - întruchipat de ambiţia şi lăcomia celui care îşi luase titulatura de binefacător, Zeus - Peter Lama.
      Întâlnirea cu pictorul orb, Hannibal şi fiica sa Fiona îi deschid ochii lui Tazio şi astfel se declanşează o luptă între creaţie şi creator, cel dintâi dorind mai mult ca oricând libertatea de a fi ceea ce este chiar dacă asta însemna pierderea celebritaţii.
      Se merită oare să ne lăsăm păcăliţi de câteva cuvinte care ne hrănesc ego-ul - spaţiul in care sălăşluiesc cei mai groaznici monştrii pe care un om îi poate crea? Cele câteva clipe de notorietate sunt atât de intense încât ne+ar ajunge o viaţă întreagă?
      Faima este o amantă de moment. Trecerea ei nu ne lasă cu nimic, nici măcar cu certitudinea că a existat cu adevărat.
      N-aş putea spune dacă cartea e bună sau nu, doar controversată. Romanul este asemena lui Adam Bis, dar am să vă las pe voi să aflaţi cine este acest personaj.

Lectură faină!

Un înger de Crăciun

2011-12-22T16:05:00.001+02:00

În fiecare an, cam în această perioadă posturile tv se întrec cu programele de Crăciun, însa de data aceasta sunt dezamăgită fiindcă filmele de sezon lipsesc sau sunt inserate între două buletine de ştiri + Tânăr şi neliniştit!

De regulă nu mă uit la televizor fiindcă nu am când/ ce să văd/ cu ce să rămân şi încetul cu încetul simt că mă voi muta definitiv in mediul online, unde nu (prea) trebuie să zappez după informaţie fiindcă oricum vine (newsletter, flashy commercials, alte flashy commercials, mighty facebook), DAR în vacanţa de Crăciun era o tradiţie să las televizorul aprins până seara fiindcă nu mă puteam hotărî asupra unui singur film, aşa că le vedeam pe toate :). Acum nu mai am ce să văd fiindcă ori nişte dudui se ceartă pe nişte beizadele, nişte tanti pun paie pe foc sau nu ştiu exact care e rolul lor, alte tanti ridică în slăvi tigăi, cuţite sau aparate de slăbit iar pe alte posturi sunt ştiri, Tănăr şi neliniştit, alte ştiri, alţi tineri şi neliniştiţi sau alte emisiuni de nişă destinate pensionarilor care oricum adorm după primele 5 minute (cred că acesta e de fapt scopul lor).

Sunt extrem de informată fiindcă am marele defect de a reţine detalii nesemnificative :). Nici măcar pe programele de desene animate nu se simte că a venit Crăciunul! Abia din seara de 23 va intra în grilă programul de sărbători.

Dragi producători sau cine este responsabil pentru soarta şi atmosfera vacanţei noastre de iarnă, toată lumea a intrat în vacanţă şi toată lumea se aşteaptă să simtă această vacanţă, uitându-se la PROGRAMUL DE CRăCIUN ce presupune FILME/ DESENE ANIMATE de SEZON! Chiar dacă şcoala/facultatea ţine până în 23 decembrie, vă asigur că NIMENI nu le-a mai frecventat de luni, adică din 19.

Bun, după ce mi-am exprimat frustrările, voi trece la partea mai optimistă a articolului (e prea mult spus, dar altfel nu ştiu cum să-i spun disertaţiei de mai sus şi din continuare): DIVA! Da, Diva este singurul program care m-a ţinut departe de depresia cauzată de dispariţia tradiţiei la care ţineam destul de mult, pentru că toată săptămâna au rulat filme de sezon (nu mai pun la suflet că erau în reluare) iar cel care m-a impresionat a fost Christmas Angel. Nu am să spun nimic mai mult ca trailerul, dar vă asigur că filmul acesta e foarte uşor de iubit. :)

Vizionare plăcută şi Sărbători fericite!

P.S: Tocmai mi-am amintit că vroiam să postez şi o listă cu filme de sezon care pe mine m-au fermecat şi din cauza cărora sunt o Christmas freak:

1. Evident HOME ALONE - nu exagerez când spun că l-am văzut de cel puţin 15 ori! Nu concep Crăciunul fără acest film.

2. New Year’s Eve - Bon Jovi me wants you

3. Harry Potter

4. Christmas in Boston

5. Love actually

6. Christmas with the Kranks

7. The Nutcracker

8. The Perfect Holiday

9. Surviving Christmas

10. Crazy for Christmas

And:

I am the voice of Neverland

2011-12-18T21:24:00.000+02:00

Ce ne-am face dacă poveştile ar dispărea ? Am muri şi noi puţin câte puţin...

Cuvintele ar împietri şi ar câdea grele peste umbrele ne-oamenilor, dar cine să mai simtă durerea fizică când cea interioară, a sufletelor sfâşiate e inimaginabil de groaznică ?!!

Adio zboruri prin înaltul imaginaţiei, adio lumină a zâmbetelor sincere, adio, adio, adio... Adio lume a culorilor şi a sunetelor şi bine ai venit Haos!

Dacă există ceva care să mă înspăimânte, atunci pierderea fiinţei interioare îmi este spaima, căci eul interior este o poveste sau mai bine spus o poveste a poveştilor, o entitate creată din tot ceea ce realitatea încearcă să ascundă.

Nu concep să existe oameni fără poveşti. Toţi avem o idee care se naşte odată cu noi şi creşte până devine o poveste. Cele mai vechi amintiri şi cele mai noi, speranţe, temeri, gânduri, planuri, vise... toate acestea sunt elementele poveştii noastre interioare iar dacă se întâmplă ca sufletul să ne fie prea mic pentru poveste, aceasta se transformă în aripi pe care cei mai talentaţi le decupează şi le lipesc într-o culegere frumos cartonată - cartea.

Cartea nu-i altceva decât portalul spre sufletul nemuritor, accesul către o lumea interioară, cea a idealurilor înalte, a tuturor posibilităţilor, a simfoniilor de sentimente, a simbiozei dintre frumosul şi grotescul absolut.

Jurnal de studenţie (III) - Cămin versus gazdă

2011-12-08T23:16:00.001+02:00

E a doua decizie importantă după alegerea facultăţii sau cel puţin aşa mi se pare mie. O să încerc să fac o listă cu argumente pro şi contra pentru ambele situaţii.

Căminul:
- pentru a intra ai nevoie de o medie măricică sau pile :);

- dpdv financiar e o alegere foarte bună;

- dacă optezi pentru Haşdeu nu mai ai nevoie de abonament de transport pentru că e foarte aproape de facultăţi (fericiţi sunt cei de la medicină sau biochimie fiindcă cum au ieşit din cămin au şi intrat în sediile facultăţii), poate doar un bilet pe săptămână pentru 30-ul care duce fix în parcul Haţieganu unde se desfăşoară orele de sport. La fel de fain vor nimeri şi viitorii studenţi la FSEGA fiindcă au căminele peste stradă de facultate (care, după umila mea părere arată genial şi credeţi-mă am avut şansa să explorez fiindcă m-am pierdut şi na...). Cei din Observator sunt ceva mai plimbăreţi - linia 35 e ca o a doua casă pentru ei :)), dar ei sunt fericiţi fiindcă au Lidle-ul la scară, la fel şi cele n cluburi faimoase printre politehnişti (că doar e tărâmul lor);

- nu trebuie să faci curăţenie decât în cameră şi asta când îţi vine rândul;

- cunoşti oameni interesanţi şi înveţi să fii mai tolerant/sociabil;

- toată lumea ştie că petrecerile din cămin sunt grozave;

- cantinele au preţuri rezonabile şi mâncare bună

Dar...
- va trebui să împarţi camera cu 2 până la 5 necunoscuţi, fiecare cu programul şi tabieturile lui, cu muzica şi stilul de a urla/vorbi la telefon;

- rar se întâmplă, dar mare grijă cu lucrurile de valoare;

- spaţiul nu-i tocmai cel de-acasă. Mi-a fost dat să vâd pungi de zahăr şi făină lângă cursuri şi bijuterii sau cosmetice;

- adios intimitate;

- momentele artistice de la duş sunt întotdeauna însoţite de audienţă aşa că mare grijă la repertoriu să jigniţi gusturile cuiva fiindcă s-ar putea să vă treziţi cu o periuţă de dinţi sau cu un săpun în cap;

- muntele de haine, accesorii, containerul de cosmetice şi suveniruri n-au unde intra, aşa că va trebui să vă descurcaţi cu puţine;

- de învăţat se învaţă doar în sala de lectură; să încerci asta în camera e o misiune imposibilă (depinde de norocul fiecăruia cu ce colegi se alege);

Gazdă:
- nu ai nevoie de medie ca sa prinzi un loc :), doar de un buget destul de măricel comparativ cu căminul;

- localizarea este importantă (cât ai de mers până la staţia de troleu, ce linii trec prin cartier, ce centre comerciale sunt în jur);

- statul în gazdă presupune o mai mare responsabilitate;

- atenţie cu vecinii - nu distrugeţi feng-shuiul blocului;

- intimitate există din plin. Chiar dacă stau şi câte 2 persoane într-o cameră, împărţirea şi respectarea spaţiului personal nu ridică mari probleme fiindcă, de regulă, în astfel de cazuri sunt implicaţi prietenii din liceu etc;

- ce să mai, gazdă = ca acasă. Una e să stai într-un apartament amenajat cu tot ce are nevoie un om (frigider încăpător, aragaz, debara, aspirator, tot tacâmul) şi alta e să stai într-o cameră cu un minifrigider, cu bucătăria şi baia la comun pe hol;

- consider că cei care optează pentru gazdă vor avea un an ceva mai liniştit: nimeni nu-ţi va reproşa că asculţi muzică la n noaptea sau că vorbeşti tare la telefon sau că la 6 dimineaţa te apucă elanul gospodăresc şi nu îţi poţi începe ziua dacă n-ai dat cu mătura;

- camera ta e camera ta şi slavă cerului îţi poţi aduce camionul de toate cele necesare pentru a ieşi pe stradă fără să le înghesui într-o jumătate de dulap;

Aşa cum am mai spus, alegerea aceasta presupune puţină responsabilitate şi maturitate, dar fiţi fără grijă că nu-i situaţia atât de gravă. Mărturisesc că eu nu eram prea atrasă de treburile gospodăreşti sau de plătitul facturilor iar de grija datelor de scadenţă nici nu mai vorbesc. Ai mei se ocupau cu astfel de „activităţi prozaice”, dar soarta a avut grijă să îmi dea o lecţie. Am ales să stau în gazdă cu toate că eram terifiată că nu voi fi în stare să am grijă de mine (mai terifiată eram de împărţitul camerei cu alte 4 persoane) şi ... SURPRIZĂ, maşina de spălat nu muşcă, spălatul vaselor nu a declanşat apocalipsa, gătitul nu m-a transformat în Cenuşareasa, curăţenia în toată casa nu mi-a topit carnea şi plătitul facturilor nu m-a stors de vlagă. În aproape 3 luni am învăţat să mă descurc singură de la plătitul întreţinerii până la statul la coada la primărie sau schimbatul garniturilor. Sunt extrem de încântată si puţin ruşinată fiindcă m-am maturizat de nevoie şi nu fiindcă aşa ar fi normal, dar dacă eu am vrut să învăţ pe calea grea asta e :). Am descoperit că nu mă deranjează să joc rolul gospodinei, ba chiar începe să-mi placă să pun apartamentul în ordine, apoi să-mi văd de restul treburilor.
Astea ar fi cam singurele aspecte negative când vine vorba de gazdă, dar nu ştiu dacă se pot numi chiar „negative” fiindcă, până la urmă totul se întoarce în beneficiul tău.
Aştept întrebări :)

Data viitoare: Evenimente, locuri, oameni

Noaptea e un sfetnic bun

2011-12-03T14:48:00.001+02:00

Nu mi se întâmplă de multe ori să stau să meditez la ce vreau de la viaţă, dar azi-noapte s-a întâmplat ineditul: m-am trezit cu un plan în minte. Motorul acestei „minuni” a fost un vis, dar fiind semi-conştientă şi lucidă vă daţi seama câte detalii îmi mai amintesc. Esenţial e că m-am trezit mai motivată ca oricând să fac ceva ce mă reprezintă, ceva ce îmi doresc enorm şi sunt sigură că îmi va aduce şi satisfacţii.

Dacă până acum mă mulţumeam cu entuziasmul gratuit, de aici înainte se va schimba ceva. Sunt la vârsta şi în oraşul în care pot îndrăzni să fiu cât mai excentrică şi mai mult de atât sunt în locul unde sigur îmi voi bifa toate obiectivele de pe o lista imaginară (în curs de completare).

Mă feresc de termene fixe fiindcă mi se par amânări de care nu am nevoie. Voi profita de energia care m-a cuprins şi de buna dispoziţie pe care mi-o induce anotimpul.

Şi încă ceva: de data aceasta am să fac totul în ordine. Nu mă mai grăbesc şi nu-mi schimb strategia de atac în mijlocul bătăliei.

Zi simpatică vouă :)

Grenade vs. Phoenix

2011-11-08T22:58:00.002+02:00

De la început să fie clar că Bruno Mars mă deprima teribil fiindcă îmi pare un Enrique mai creol - la fel de plângăcios şi sensibil până în Walhalla şi înapoi. Şi nici nu ascult melodii de dragoste sau omagierea nu ştiu cărui sentiment înălţător şi fluffy, dar .... aş fi tare ipocrită dacă aş nega că-mi place
melodia aceasta: Grenade.
GOD! Să îi dedici cuiva versurile astea şi să nu primeşti nicio reacţie pozitivă înseamnă că persoana respectivă nu-i cu toate cele sănătoase acasă!!!!!! Acum, nici să te isterizezi o mie de ani şi să începi să plângi fiindca „iubi” ţi-a făcut o dedicaţie aşa drăguţă nu-i bine.
.
Clar o iau razna aşa că-mi echilibrez starea de spirit cu Negru Vodă.

Jurnal de studenţie (II)

2011-11-03T01:06:00.001+02:00

M-aţi crede dacă v-aş spune că şi situaţiile dificile au o parte frumoasă? M-aţi crede sau m-aţi crede nebună (= optimistă, conform acestui articol). Da! Situaţiile dificile chiar au o frumuseţe aparte fiindcă ...surpriză...te ajută să te dezvolţi ca persoană, să „creşti” şi mare dreptate are nenea care a spus asta.

După o astfel de introducere psiho-filosofică urmează dezvăluirea experienţei care mi-a stat în spatele acestei teorii, mai exact prima lună din primul an de studenţie.

E greu şi e o porcărie învelită în ambalajul auriu al gândului că eşti în sfârşit liber, independent şi te poţi da cu capul de pereţi fără ca vecinii să te pârască direct părinţilor. Desigur, te vor auzi colegii din cealaltă cameră de cămin/ vecinii, dar mai întâi te vor pârî administratorului/proprietarului şi tot intervenind astfel de intermediari se întâmplă ca mica scăpare nevrotică să nu fie relatată acasă, dar chiar şi dacă s-ar afla, părinţii nu mai pot decât să ţipe în telefon şi cam atât. Incidentul va fi uitat (cu siguranţă) până te vei întoarce acasă.

Sunt rea. Anul I nu e o porcărie, cum facultatea nu-i stupidă, dar cele n situaţii pe care trebuie să le rezolvi/ cu care să te descurci în regim de urgenţă fără indicaţii de bun simţ/ajutor sau măcar un zâmbet încurajator devin copleşitoare.

Prima chestie pe care va trebui să o facă un viitor student este să se intereseze unde va avea loc deschiderea anului universitar (în Cluj întrebaţi cu încredere paznicii/portarii fiindcă ei ştiu cam tot ce se întâmplă şi sunt şi foarte amabili). Eu ştiam vag şi am tot pendulat în partea greşită a clădirii, dar indicaţiile domnului paznic + prezenţa unei prietene m-au salvat. Am greşit. Prima chestie pe care va trebui să o înveţe un viitor student este SĂ ÎNTREBE!

Bun. În prima zi aproape era să ratez deschiderea anului universitar, dar a doua zi am aflat că nu-i pagubă. În mare este un sneek-peek al propriului viitor. Important e să mergi la întâlnirea cu colegii/ tutorele (responsabilul unei anumite specializări, dar responsabilităţile sale se încheie undeva după primele 2 săptămâni, imediat ce contractele de studiu au fost depuse la secretariat) pentru că în prima zi vi se va povesti despre ce înseamna anul I, vi se va da orarul şi multe alte lămuriri legate de unde se vor ţine cursurile (o primă chestie simpatică a facultăţii este aceea că cursurile se ţin în clădiri diferite specifice fiecărei specializări - eu am cursuri în Ubb, în muzeu şi în Institutul de Istorie <3).

În mare, prima săptămână a fost groaznică. A trebuit să învăţ cum stă treaba cu troleul/staţiile, localizarea clădirilor/ a sălilor de curs. O probă olimpică este discuţia cu secretarele care nu ştiu nimic :|, cu atât mai mult (şi mai grav) să fie politicoase chiar dacă le zâmbeşti, le vorbeşti calm şi îţi ceri scuze că le deranjezi cu întrebări fireşti, dar al căror răspuns nu ai cum să-l ghiceşti tocmai fiindcă esti un neiniţiat în astrologia mesopotamiană sau descifrarea runelor scandinave.

Singura parte care nu are cum să-ţi rezerve multe probleme sunt cursurile. Acolo te duci sau nu (sfatul meu pentru primul an este să le frecventaţi), dar proful va continua să predea şi să te asculte la seminar apoi să te noteze la examen. Totu-i atât de previzibil încât e aproape incredibil. Personal, îmi plac cursurile fiindcă atmosfera e mult mai relaxantă spre deosebire de seminarii, unde momentele de linişte mă torturează psihic. La cursuri ne adunăm toţi 200 de boboci, mai tragem cu ochiul la unul sau altul, mai observăm ceva ce ne place, mai învăţăm câte ceva de la colegul de bancă. E chiar drăguţ. Ce-mi place tare mult la colegii mei de facultate e că salută chiar dacă nu-ţi ştiu numele şi asta înseamnă că te-au observat, că în marea aceea de 200 de oameni cineva te-a remarcat. Promit că de mâine salut şi eu şi nu doar răspund :).

Acum o să fac ceva ce tipic profilor mei - voi demonta toate legendele cum că în facultate îţi faci o gaşcă cu care vei escalada Everestul, vei cuceri Vezuviul şi vei descoperi Atlantida (e irelevant faptul că azi am aflat adevărul despre Atlantida, Troia şi Ahile). Abia dacă îţi vei cunoaşte toţi colegii, dar să mai şi ieşiţi la băute urmate de mărturisiri intelectual-emoţionale despre trecut şi speranţe de viitor. Nu în prima săptămână, nu în primul semestru. Important este să fii deschis şi receptiv la tot ce se întâmplă, să fii comunicativ. Încă un aspect social: şeful de grupă trebuie să fie cineva cu tupeu, clar. Bun de gură cum zice românul. Nici tupeul acesta să nu dea într-un ţărănism penibil fiindcă mulţi îşi vor face o părere despre tine raportându-se la lider. Iar faptul că nu eşti şef nu e un capăt de ţară. Trebuie să munceşti mai mult să te faci remarcat, dar ai nopţile mai calme, trust me :).

Revin la ideea cum că trebuie sa fii receptiv. În mediul universitar (clujean; din nou, povestesc totul din perspectivă clujeană) se întâmplă enorm de multe; chiar ieri am observat cursuri de cultură şi limbă rusă, nu mai vorbesc de conferinţe (mă laud cu participarea la The Monetization in Rome), aşa că alungiţi-vă bine antenele şi profitaţi de aceste evenimente (eu fac poloneză în afara grilei de cursuri şi m-am îndrăgostit. Aş vrea, evident, să fac şi chineză, japoneză, daneză, norvegiană, rusă, portugheză, italiană, maghiară, istorie medievală, artă contemporană, oratorie, workshopuri de fotografie/poezie dar cum nu sunt Hermione să am o clepsidră cu care să întorc timpul n-am decât să oftez şi să fiu fericită că am ales măcar poloneza şi voluntariatul în OSUBB, dar cu speranţa că anul viitor va fi mai mult timp).

Nu ştiu ce se mai poate povesti. Ma gândesc că mărturisirile despre cum m-am acomodat sau cum m-am pierdut zilnic în prima săptămână şi cum m-am transformat într-un lup singuratic....lupoaică ar produce panică în masa de cititori, aşa că am să mă abţin. Nu! Revin data viitoare, după ce am să scriu despre cât de genial e Clujul şi cât de îndrăgostită sunt de oamenii de pe stradă şi cât de multe se întâmplă/pe unde.

Seara simpatică. Aştept întrebări şi vă rog să consultaţi bibliografia următoare pentru a înţelege cum mi-a fost în primele zile (mai puţin partea cu atacul vampirilor şi isteria profului): Buffy, the vampire slayer, sezonul 4, episodul 1

Jurnal de studenţie

2011-09-29T11:21:00.003+03:00

Gata! The end is here!
Hihihi. E un fel de a spune: e ultima zi în micul meu oraş (asta până la următoarea vacanţă) şi sunt atât de nerăbdătoare de parcă mâine ar fi deschiderea anului universitar. De fapt, cred că sunt încântată să ajung în oraşul meu de suflet, în oraşul de care sunt îndrăgostită din clasa a 9-a. Chiar aşa, cum de am ajuns aici? În vacanţa dintre a 8-a şi a 9-a am fost la festivalul Sighişoara Medievală (cred că deja devin isterică, dar despre marea mea iubire pentru festivaluri am să scriu cu altă ocazie) şi am descoperit o nouă lume, nu mai menţionez faptul că Transilvania era pentru mine cel mai magic ţinut al patriei. Acolo am descoperit oameni faini, deosebiţi, excentrici, unici, cu preocupări care mi se părea rupte dintr-o altă lume. Am descoperit adevăratul spirit al rock-ului, al muzicii bune, al vieţii de student - nu prea ştiam eu cu ce se asezonează studenţia, eram tare inocentă. După un astfel de contact m-am îndrăgostit iremediabil de zonă, apoi am făcut câteva cercetări şi am descoperit Clujul. Mi-am dat seama ca avem atâtea în comun şi dragul oraş are atâtea să-mi ofere, numai eu să ştiu ce să aleg, cum şi cât. Aşadar, din prima zi de liceu sunt fidelă capitalei Ardealului şi după patru ani, într-un final fericit şi mult aşteptat vom avea timp să ne tot cunoaştem.
Abia în clasa a 11-a am ştiut şi ce facultate îmi doresc şi am început să adun informaţii. Astfel a început să se contureze studenţia la Cluj: numai cuvinte de laudă, foşti studenţi actuali super-oameni, Ubb-ul e singura universitate din ţară luată în vedere pentru Topul Shanghai, oraş deosebit cu cetăteni deosebiţi, atâtea şi atâtea posibilităţi, dar....(ahahahaaaa nu totu-i lapte şi miere) zgârciţi cu informaţiile şi mă refer la site-ul Ubb-ului. În timpul anului nu am găsit nimic concret şi m-am speriat crezând că nu ştiu să navighez pe un site (ar fi culmea având în vedere că m-am descurcat cu brio cu noua platformă a blogger-ului sau cu noul FB) apoi am lăsat toată vânătoarea după date pentru clasa a 12-a. Vag, aveam idee cu ce se mănâncă facultatea, dar nu era de ajuns... şi uite aşa m-a prins ultimul semestru din clasa a 12-a! Întâmplarea face ca aceea să fie perioada în care s-a dat drumul şi la fluxul de informaţii despre admitere şi încetul cu încetul am făcut puzzle-ul. M-am înscris (e groaznică goana după acte şi colaborarea cu secretarele), am aşteptat rezultatele (evident credeam că n-o să intru, că media e prea mică pentru Cluj, că eu n-am ce căuta în locul acela care scoate genii pe bandă rulantă, dar treburile nu stau chiar asa. Şi în Cluj sunt tot felul de indivizi, ca peste tot de altfel, dar eu nu mă pot abţine să nu idealizez un loc, un om, un...ceva). Am intrat, m-am dus şi mi-am confirmat locul şi de atunci tot aştept noi informaţii despre deschiderea anului (le-am primit săptămâna asta) şi despre orar (prietena mea îşi ştie deja orarul - o invidiez). Sunt totuşi recunoscătoare că ştiu unde trebuie să ajung luni şi la cât. Acum sunt panicată fiindcă nu-mi voi găsi colegii, dar şi aici am noroc: după marea deschidere, fiecare specializare se va întâlni cu tutorele într-un loc anume (iarăşi sacre bleu că scrie unde şi la cât, dar îmi rămâne mie sarcina să descopăr clădirea). Da, studenţii au un tutore, bănuiesc că-i un fel de diriginte cu care te vezi mai rar şi care te ghidează printre iţele sistemului universitar.
Deci viitori studenţi: informaţi-vă din timp, ar fi bine să aveţi un plan B, C, D şi ascultaţi toate părerile, argumentele pro şi contra privind alegerea voastră (întotdeauna vor fi păreri contra, mai multe chiar decât cele pro, dar aveţi încredere în voi şi în alegerea voastră, e groaznic să regretaţi apoi). În plus, trebuie să ţineţi cont de faptul că facultatea are o altă structură faţa de liceu. Dacă specializarea aleasă nu e cum vă aşteptaţi puteţi oricând să o luaţi de la început cu o alta, îngheţând anul sau renunţând pur şi simplu la prima opţiune (asta după anul I e studiu).

Întrebări până aici ?

Sunt într-o continuă cursă după cai verzi pe pereţi

2011-09-26T16:27:00.002+03:00

În sfârşit şi din păcate am terminat Grădina uitată de Kate Morton. Încep să apreciez din ce în ce mai mult romanele structurate pe mai multe niveluri temporale care se întrepătrund atât de firesc, încât dacă aş omite un capitol (plan temporal) aş pierde firul firesc al întâmplărilor - noroc că atunci când vine vorba de beletristică nu sunt în stare să citesc printre rânduri ;).
Încă sunt uimită de creativitatea scriitoarei de a crea un personaj-principal-simbol fără prea mari sau „aparent” importante referiri la el. În roman, acest personaj deosebit de care m-am îndrăgostit este chiar grădina - martorul fericirii, al durerii şi al magiei Elizei Makepeace, o apariţie magică la fel ca basmele ei. Eliza este tot ceea ce poate fi un personaj care să mă intrige prin simplitatea sa.
Sunt înnebunită după basme, locuri care te lasă fără grai şi te îndeamnă să le descoperi povestea iar Grădina uitată este toate acestea plus povestea unor femei care încearcă, fiecare în timpul ei, să-şi găsească locul în societate. Un aspect curios ar fi faptul că aceste femei sunt toate vlăstarele unei familii cu tradiţie bântuită de crimele din trecut.
Desigur, cartea m-a impresionat şi fiindcă unul din personaje, Cassandra este istoric al artei iar acum sunt extrem de sensibilă când vine vorba de astfel de preocupări rafinate (^_^), dar mai presus de asta, prezenţa Elizei m-a lăsat fără cuvinte fiindcă ea e genul de eroină pe care îl tot caut în cărţi: sensibilă, creativă, o apariţie captivantă, o întruchipare a unei zâne din folclorul britanic.

Sunt încântată ca am încheiat astfel lista lecturilor de vacanţă. De azi trebuie să acord o mai mare atenţie bibliografiei de la facultate - nu cea oficială, dar pur şi simplu nu îndrăznesc să mă prezint nepregătită şi probabil îmi va fi mai uşor în timpul anului să ţin pasul cu cele n cunoştinţe pe care trebuie să mi le însuşesc despre pictori, arhitecţi, sculptori...într-un cuvânt artişti! Am atâtea emoţii şi aşteptări, dar şi temeri. Sper doar să nu fiu extrem de dezamăgită sau să nu încap pe mâna unor oameni prea obosiţi sau plictisiţi de a ne împărtăşi ştiinţa lor. E un domeniu pretenţios, rafinat, laborios, dar extrem de frumos - atât de frumos încât îmi vine să ţip de nervi fiindcă nu-i găsesc o utilitate mai apropiată de situaţia cu care se confruntă ţara, dar n-am să renunţ aşa uşor. Am ales bazându-mă pe intuiţie şi n-aş vrea să recunosc că am dat greş. Eu nu cred asta, chiar nu cred, dar nici nu m-am lovit încă de ce presupune domeniul iar mai apoi o carieră, dar sunt mai mult decât dispusă să-mi fiu cea mai mare susţinătoare până la final fiindcă niciodată n-am dat greş când am întreprins ceva din plăcere şi nu din obligativitate. Sunt atât de concentrată în această problemă încât m-am distanţat aproape complet de realitate; nici nu am timp să mă înfrunt cu plictisul şi nefericirile cotidiene sau cu nemulţumirile celor mai mulţi. Sunt ocupată să-mi construiesc viitorul pe un drum deosebit, care mi se potriveşte. Cred că vara asta am fost atât de absentă şi am ratat atât de multe pe plan sentimental, dar nu regret fiindcă sufletul şi inima îmi sunt pline de speranţele câtre ce urmează. Îmi pare rău doar că mi-am creat o imagine gen Prinţesa de Gheaţă şi tot n-am reuşit să învăţ să-mi exprim sentimentele către mai omeneasca latură a vieţii, dar nu cred că aş putea s-o fac vreodată direct. Mi se pare prea brutal şi lipsit de orice urmă de sentiment, dar hei! cine sunt eu să contest o regulă de când lumea şi pământul; parcă stabilisem că nu voi mai critica atât de mult societatea şi o să încerc să mă integrez peste tot (dacă ar fi posibil, dar sunt sceptică). Chiar de nu se poate chiar peste tot, n-am să-mi reproşez ca n-am încercat, cu toate că fac parte deja dintr-o lume faină doar că eu îmi doresc mai mult şi mai mult şi toată goana după ceva superior mă determină să pierd din vedere ceea ce am deja şi ar trebui să apreciez enorm de mult (probabil şi aici intervine iar gândul meu ciudat cum că ceea ce fac nu-i de ajuns - toată treaba e un cerc vicios din care nu pot scăpa fiindcă sunt o persoană care doreşte din toată inima să se perfecţioneze, dar nu ştiu când să mă opresc sau cum; sunt într-o continuă cursă după cai verzi pe pereţi).

Toamna dincolo de lume

2011-09-22T17:28:00.002+03:00

Ce-mi mai place soarele ăsta tomnatic şi cum mă îmbrăţişează cu lumina călduţă şi leneşă. Îmi vine să mă întind pe iarbă, să închid ochii şi să ascult zgomotele oraşului pentru că de afară se aud altfel, ca o melodie tainică. În casă alta e povestea: maşinile îmi par monstruleţi puşi pe năzbâtii, utilajele care remodelează malurile pârâiaşului sunt nişte şerpi sau caracatiţe şchioape, iar copiii se transformă în ciori enervante şi gălăgioase. Parcă nici lumina nu e aceeaşi; îmi pare rece şi distantă, parcă se fereşte de oameni; se ascunde prin spatele mobilei sau pe sub birou, pândindu-mă ca o pisică arţăgoasă. Mi-e teamă să n-o calc pe coadă fiindcă se va repezi, urâcioasa, şi mă va apuca de picioare.

Dar fiindcă îmi plac atât de mult aceste zile de vară indiană sunt dispusă să-i iert toanele şi să îi amenajez un culcuş drăguţ sub birou, unde se va delecta cu caietele vechi şi cutiile în care păstrez amintirile anilor tineri.

Zilele astea sunt perfecte pentru hoinărit prin vie, căutând ciorchinele perfect şi cea mai elegantă frunză din desiş, dar şi pentru a te da în leagăn citind o carte care să te vrăjească, să te inspire să descoperi lumea de dincolo de praf, grabă, temeri şi tristeţe, fiindcă-i un loc grozav. Nu e nevoie de paşaport, nici măcar de buletin. Trebuie doar să găseşti poarta spre Dincolo de Lume.

Puţini sunt cei care au auzit de acest ţinut şi mai puţini sunt cei care l-au văzut. Eu tot pendulez între Aici şi Dincolo de Lume, dar n-aş putea descrie în mod obiectiv/ ştiinţific locul fiindcă se metamorfozează în funcţie de inima care îl descoperă. Pentru mine, Dincolo de Lume e ba un zbor de barză, ba o cetate ridicată din strălucirea fantomatică a ceţii; alteori se întâmplă ca Dincolo de Lume să fie doar un fragment din cartea sau povestea iubită sau ciocolata din frigider.

Midnight in Paris

2011-09-22T16:04:00.002+03:00

M-am oprit din a mă plânge la timp! Eram pe punctul de a începe să m lamentez de cruda soartă şi de cât sufăr din cauza plictiselii, dar m-am oprit, am pornit laptop-ul şi am rătăcit pe net până când mi-am adus aminte că vreau să văd Midnight in Paris (teoretic, filmul rulează în celălalt tab, dar dialogul mă interesează atât de puţin încât mă gândesc să-l dau pe mute) cu Owen Wilsin (fantezii, fantezii, ium ium). Nu-l pot vedea pe Owen, jucând un rol de substanţă, profund. E comediant. Sinceră să fiu, mă aşteptam ca filmul să aibă o nuanţă europeană, un aer vechi, sufocant şi romantic în acelaşi timp, dar strigă de la o poştă a Woody Allen (secvenţe flegmatice, glume şocant de stupide, dar care îţi atrag atenţia asupra superficialităţii timpului nostru), noroc că-l salvează imaginile. Personajul feminin mă disperă fiindcă mi se pare seacă pe interior iar el este genul de om care tocmai s-a salvat dintr-o societate robotizată şi a descoperit plăcerea plimbărilor prin ploaie. Încă o dată europenii le dau clasă americanilor. Să nu vă şocheze apariţia personalităţilor literare şi din lumea picturii (Zelda şi Scott Fitzgerald, Picasso, Dali, etc), de parcă capitala pariziană ar fi o poartă spre cele mai ilustre momente din istoria culturală a omenirii (este, dar nu literalmente). De fapt, protagonistul are în minte o altă imagine a Parisului, Parisul anilor ’20 iar fantezia lui pare că prinde viaţă noaptea, pe străduţele Oraşului Luminilor, unde trecutul se împleteşte cu prezentul; cum spune Gil „That's what the present is. It's a little unsatisfying because life is unsatisfying.”, iar eu mi-am dat seama că părerea mea despre Picasso este îndreptăţită.

Groaznică mi-e luna septembrie

2011-09-20T11:48:00.000+03:00

Cât de groaznică mi-e luna septembrie - acest septembrie care precedă primul an de studii superioare. Nu mai am energie pentru nimic fiindcă o investesc toată în gândurile direcţionate spre facultate. Dau impresia că mă plâng şi nu sunt mulţumită, dar de fapt sunt nervoasă fiindcă nu găsesc răspunsuri la întrebările care mă obsedează iar cei care administrează site-ul facultăţii nici că sunt cooperanţi; aş vrea să ştiu ce cursuri fac, când, cum, unde, dar orarul acela netrebnic se lasă aşteptat iar asta nu mă ajută fiindcă nu sunt tocmai o persoană răbdătoare.
Ce e şi mai deranjant e faptul că pierd timpul fiindcă nu am starea de spirit necesară să întreprind ceva; nici măcar o carte nu mai sunt în stare să citesc (în parte şi fiindcă citeam două cărţi în paralel până când mami mi-a luat-o pe una din ele; coincidenţă sau nu era despre un istoric al artei). Ultimele cărţi citite au fost Memorii de Elena Lupescu şi Toujours Provence - Peter Mayle.
Prima a fost mai mult o fiţuică decât o carte, dar a fost de ajuns pentru a sensibiliza publicul cititor şi pentru a ne face să-l îndrăgim pe Carol al II-lea, regele neînţeles si sensibil care a secătuit ţara de bun simţ şi onoare - drept răzbunare fiindcă era neînţeles si sensibil, dar nu artist. Acum, clar nu ştiu ce aş putea spune despre existenţa sa sau despre felul în care şi-a trăit viaţa, a iubit şi a condus ţara, dar apreciez talentul şi poezia Elenei Lupescu. Ar fi avut mare succes ca romancieră, cât despre Toujours Provence este o continuare la Un an în Provence, o continuare care pe mine m-a fermecat. Relatarea mi s-a părut mult mai dinamică şi mai documentată, a acoperit ceva mai mult din traiul în regiunea pastisului şi a pate-ului de iepure. Dacă în prima carte, autorul a descris lunile în care a făcut eforturi serioase pentru a se adapta, cartea a doua găseşte familia Mayle instalată comod în casa lor proaspăt renovată, cu piscină şi doi câini prietenoşi într-o regiune în care mâncarea, băutura, les chiens truffiers şi viţa de vie sunt elogiate mai ceva ca Zeus. Singurii care nu sunt privţi cu ochi buni sunt turistii, adevăraţi mesageri ai Apoclipsei provencale...şi şoferii francezi care au un adevarat cult pentru viteză şi ambuteiaje.
Tare aş vrea sa termin şi Grădina uitată, dar cartea mi-a fost ’’confiscată’’... Noroc că e sezonul conservelor şi cum participanta activă în proces nu mai are timp de lecturi, am toate şansele să-mi recuperez obiectul fericirii şi poate o termin până mă mut.
Ohh... Week-endul acesta am fost la Cluj să-mi duc o parte din bagaje si să-mi aranjez viitoarea casă şi am avut puţin timp să merg până în Iulius Mall. Să-mi fie cu iertare că nu voi aprecia magazinele de firmă, dar...am ajuns în Cărtureşti... OFG am crezut că am ajuns în Rai... Cărţi peste cărţi, muzică, filme - cum nu găsesc în pseudo-mall-ul de acasă, albume de fotografie, n posibilităţi de cadouri, parfum, etc. Sunt sigură că mai toţi ştiu care e atmosfera din librărie şi se vor amuza teribil de reacţia mea, dar eu cunoşteam Cărtureştiul doar de pe FB...
În mare, prima mea experienţă clujeană a fost ok (încă regret că nu am avut camera să imortalizez cele mai pufoase ciori ever), dar tare am emoţii pentru ce va urma.
+ noroc că există astfel de reclame care să-mi îndulcească ziua

Toamnă de carne şi hârtie

2011-09-19T22:50:00.000+03:00

Mi se desprinde pielea

la unison cu frunzele...

Îmi cad culorile în gropi

şi mi se face frig

de alb şi negru.

***

Îmi cade carnea în paginile

cărţilor şi se preface - n litere.

Miros cuvintele a viaţă şi a moarte...

Everyday I’m shuffling!

2011-09-19T13:50:00.000+03:00

Se întâmplă să ascult cel mai negru metal/rock şi să fiu reticentă si cât se poate de bitchy când vine vorba de alte genuri. Nu sunt mega-fanul acela care cunoaşte fiecare aspect al vieţii artiştilor preferaţi şi nici nu mă isterizez dacă ratez vreun concert. Dar ... inevitabilul DAR, uneori simt nevoia să ascult ceva diferit, mai pământesc şi mai superficial fiindcă genurile astea prind cel mai bine vara când sunt paralizată de plictiseală iar tonurile grave, gălăgioase mi se par mult prea mult pentru zile toride. Astfel, pe lângă playlist-ul meu de toate zilele, a mai apărut unul pentru timpuri când am nevoie de un motiv pentru care să mă ridic din pat şi să ma prefac că vacanţa de vară e cea mai tare invenţie a omenirii.
Acestea fiind spuse, voi afişa lista cu plăcerile mele vinovate:

SuperHeavy - Miracle Worker

Maroon 5 - Moves like Jagger

Gym Class Heroes: Stereo Hearts ft. Adam Levine

Panic! At The Disco - Let's kill tonight

Dj Antoine vs Timati feat. Kalenna - Welcome to St. Tropez

Bruno Mars - Grenade - speechless

Jay-Z ft. Alicia Keys - Empire state of mind

Robyn - Konichiwa Bitches

Filthy and Gorgeous -Scissor Sisters

Party Rock Anthem ft. Lauren Bennett, GoonRock

+ alte n titluri de care nu-mi mai amintesc - am nevoie de VH1 pentru a-mi aminti.

Début

2011-09-01T22:28:00.001+03:00

Un nou început ar trebui să fie emoţionant, să mă bucure, să mă facă să-mi doresc n chestii, care mai de care mai optimiste şi înălţătoare. Ar fi trebuit să sărbătoresc acest nou început. E prima zi de toamnă, dar în jurul meu e de prea mult timp toamnă, aşa că de ce aş sărbători-o !?!
Nostim e că abia acum realizez că s-a încheiat vara ... Mi se pare un fenomen de-a dreptul dramatic şi ireversibil. Cu toate astea, astăzi m-am simţit cu adevărat artistă. Îmi vine să cred că am trăit două vieţi azi: una de artistă în care am citit, am scris şi am fotografiat şi o viaţă de visătoare: toată ziua m-am simţit învăluită de un aer parisian, romantic, cald.
Poate că până la urmă chiar am resimţit noul început, dar am fost prea ocupată să fiu îndrăgostită de tot ce mă înconjoară încât am devenit melancolică când m-am trezit din reverie.

Coeur De Pirate & J. Doré - Pour Un Infidele

Proiect

2011-08-29T16:18:00.001+03:00

Sunt încântată de cum mi-a început săptămâna: mi-am şters conturile de pe tot felul de site-uri, am terminat două cărţi şi mi-am făcut un blog foto - cât -o ţine având în vedere că până acum am tot avut astfel de N proiecte.
Cum spuneam, mi-am şters conturile de pe last.fm, myspace, redbubble, deviantart, youtube, trilulilu, teacup, metalhead şi toateblogurile şi urmează picasa, flickr si ~~photobucket~~. Cum nu le mai folosesc, nu are niciun rost să primesc notificări şi tot felul de anunţuri enervante. De vină e şi mania mea de a face curăţenie peste tot pe unde activez ( FB şi YM au suferit destul).
Cărţile terminate sunt Mănâncă, roagă-te, iubeşte - Elizabeth Kostova şi Memorii - Elena Lupescu.
Cât despre blogul foto - e doar un blog foto. Mi-am transferat toate fotografiile „artistice” de pe dA fiindcă mi-ar fi părut rău dacă le pierdeam; am muncit şi am pus suflet în făurirea lor.
După „munca” de azi mă simt tare fericită.

Leapşa muzicală

2011-08-26T13:06:00.009+03:00

Numește o formație sau un cântăreț care nu-ți vine să crezi că ți-a plăcut când erai mai tânăr.

Numește o formație sau un cântăreț pe care o / îl urai în tinerețe și pe care acum o / îl adori.

Numește o formație sau un cântăreț care a trecut testul timpului, care îți place de la început și până acum.

Numește un cântec căruia nu-i poți rezista și te apucă bâțâiala sau datul din picioare.

Numește un album de pe care îți place să asculți fiecare melodie.
Tarja Turuen - My winter storm + bonus: melodia mea preferată

Numește o formație sau un cântăreț pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră și tu nu-l poți suferi.

Coverul tău preferat.

Cântecul sau formația preferată în secunda asta.

under a psychodelic spell

2011-08-24T19:14:00.000+03:00

Jack Savoretti - ''Lovely fool''

Pot număra până la infinit şi tot n-am să uit să simt

2011-08-21T20:42:00.000+03:00

Se întâmplă să apară cărţi care nu mă atrag, dar sfârşesc prin a le citi şi a mă îndrăgosti de ele. Asta s-a întâmplat cu Urzeala tronurilor, cum am mai povestit şi mai nou cu Mănâncă, roagă-te, iubeşte de Elizabeth Gilbert. Cum nu sunt o persoană de duminică tocmai fiindcă sunt de fel tare agitată şi în permanenţă am nevoie de activitate, ziua de azi mi s-a părut îngrozitor de lungă şi singuratică. Nimic nu mi-a ieşit cum trebuie, la TV nu e nimic interesant, iar pe internet încă se simte mirosul sărat al vacanţei. M-am refugiat în bibliotecă cu gândul că ceva mi-ar face cu ochiul şi m-aş adânci în lectură şi poate poate voi uita că azi e duminică. Cred că am pierdut 2 ore doar uitându-mă la titluri. La un moment dat îmi trecuse prin minte să dorm, dar n-am putut. Până la urmă am ales cartea mai sus numită doar fiindcă am crezut că voi citi ceva interesant despre Italia. N-am apucat să citesc foarte mult, însă am o grămadă de gânduri care mă bântuie şi asta datorită unor citate. Mă bucur să găsesc că împărtăşim aceleaşi principii când vine vorba de lucruri făcute din impuls sau de vise. Îmi place să cred despre mine că sunt excentrică şi de cele mai multe ori acţionez într-un fel sau într-un domeniu care nu e tocmai accesibil sau privit cu ochi buni pe motiv că nu are o finalitate practică, dar când m-am gândit eu, oare, că existenţa omului trebuie să fie practică? Sunt adepta viselor, a dorinţelor nebuneşti şi a pasiunilor împlinite. Să-ţi înfrânezi aspiraţiile pentru că sunt prea nebuneşti sau pentru că te îndeamnă ceilalţi mi se pare atât de greşit. Nu toţi trebuie să urmăm acelaşi drum. Viaţa nu e un şablon, ci expersia gândurilor şi a tot ceea ce ne defineşte ca oameni şi a tot ceea ce ne face diferiţi şi speciali. De cele mai multe ori şi eu mă confrunt cu priviri/păreri dezaprobatoare, dar niciodată nu m-am oprit din a fi ceea ce sunt şi cum sunt: visătoare, optimistă şi mult prea sensibilă, uneori enervant de realistă şi temătoare. Există şi momente când mă întreb dacă o existenţă echilibrată mi s-ar potrivi mai bine sau dacă sunt prea încăpăţânată când afirm că nu mă încurc cu jumătăţi de măsură. Nu ştiu răspunsul, dar nici nu cred că greşesc că sunt ceea ce sunt şi asta pentru că am încredere în intuiţie şi mă adaptez fiecărei situaţii care mi se iveşte. Modelez realitatea după prorpia fire. Şi toate aceste gânduri au porni de la un micuţ citat din ceea ce citesc acum: „De ce trebuie să existe mereu un motiv practic pentru tot ce facem? Chiar totul în viaţă trebuie să aibă legătură cu TREBUIE ?” Totuşi, mă gândesc că odată şi odată, aripile mele se vor transforma, la fel şi eu, dar nu ştiu dacă asta va fi rezultatul împlinirii tuturor dorinţelor sau pentru că îmi voi da aripile următorului îndrăzneţ. Toată ziua am avut impresia că mă pândeşte toamna şi m-a cuprins melancolia. Nici n-am îndrăznit să mă uit pe geam de teamă că voi vedea pădurea arămie. Sincer, a fost o zi ciudată de la un capăt la celălalt. M-am uitat la un film de care m-am ferit până acum fiindcă-i tare trist şi nu mi-am putut reţine lacrimile. Cu ce folos până la urmă?! S-ar fi adunat cu altă ocazie şi aş fi fost la fel de uimită şi enervată de propria-mi sensibilitate. Aş fi vrut să am o pisică leneşă care să se cuibărească în poala mea în timp ce aş fi pictat fiindcă tare mi-e dor de a mă exprima astfel. Ziua de ieri petrecută la bunici mi-a deschis apetitul pentru astfel de activităţi. Am pictat tot ce mi-a venit în minte, m-am murdărit pe mâini, m-am murdărit pe tricou, ba chiar şi pe obraz, iar spre final m-am gândit să-mi fac suviţe colorate cu tempera ... Am simţit că acea casă cu vie e o poartă spre vremurile trecute, spre copilăria mea şi de fiecare dată când intru pe poartă şi trec pe sub bolta cu struguri mă întorc în timp şi îmbrac inocenţa şi pofta de viaţă a fragedelor vârste. Tare îmi place acolo, iar via mă vrăjeşte pur şi simplu. Cate poezii sau nuvele i-am mai închinat, la fel şi tablouri... La asta se rezumă vara din sufletul meu: la vie, casa bunicilor şi amintirile copilăriei; nici pisicile nu sunt de uitat. Cu cine aş împărtăşi atâta iubire dacă n-ar fi ele, dragele parşive ?!! :))

Jack Savoretti - Dreamers

Un an în Provence plus plus plus...

2011-08-16T15:19:00.000+03:00

Îmi pare tare rău că n-am reuşit să scriu despre cele două cărţi citite şi alta primită cadou - cel mai fain cadou având în vedere că s-a sincronizat perfect cu obsesia mea pentru Ordine misterioase şi mai ales TEMPLIERI.

1. Am citit Un an în Provence - P. Mayle. Cartea e foarte simpatică mai ales că e scrisă într-un mod hazliu şi delicios - la propriu având în vedere că o mare parte din poveste se referă la bucătăria provencală şi la pofta sănătoasă a acestor francezi veseli. Nu de multe ori mi se întâmplă ca o carte să mă facă să mă gândesc serios la ce vreau de la viaţă; aproape că pot număra pe degetele de la o mână titlurile care m-au marcat şi mi-au îndreptat paşii spre viitorul pregătit să fie construit (Valea Zânelor - nu mai reţin autorul, Pânză de păianjez - Cella Serghi, Jurnalul unei fete greu de mulţumit - Jeni Acterian, Colecţionarul de Istorie - Elisabeth Kostova şi acum Un an în Provence). Citind romanul lui Mayle am realizat că îmi doresc enorm de mult să descopăr Franţa mea, aşa că m-am reapucat de franceză şi mă gândesc să-mi îndrept paşii spre ţara parfumului.

2. Urzeala tronurilor - George Martin. Să fiu sinceră nu am vrut să o citesc fiindcă prea mi se părea copie fidelă a LOTR, dar n-a fost aşa. Am cedat ispitei, am împrumutat cartea şi am sfârşit prin a-i îndragi pe Jon, pe Ned (şi fiindcă în serial e jucat de Sean Bean - my love), Ayra şi lupii străvechi. În 3 zile am devorat 900 de pagini: n-am respirat, nu mi-am ridicat ochii din carte. Grozav roman. Cam pervers şi direct, ba chiar bolnav, dar bănuiesc că asta face diferenţa între fantasy pentru adulţi şi fantasy pentru copii. N-o să spun acum că Urzeala tronurilor e mai bun ca LOTR, în primul rând pentru că The Lord of the rings e unul din romanele mele de suflet şi în al doilea rând există anumite elemente din ultimul roman numit care se regăsesc în primul, iar Tolkien a trăit într-o perioadă în care cu greu a-i crede că o astfel de poveste a putut fi concepută iar autorul ei n-a fost executat.

Cum toate s-au aşezat, am încheiat o etapă din viaţă, o alta se pregăteşte să înceapă... acum stă ascunsă, iar cum va veni toamna va rodi asemenea strugurilor. Ar trebui să fiu fericită că am obţinut tot ce mi-am dorit şi eforturile şi munca îmi sunt răsplătite, ar trebui să sar în sus de veselie că am fost admisă la cea mai bună universitatea din ţară (subiectivă sau nu, nu-mi pasă, asta cred despre UBB) şi mai ales ar trebui să fiu cea mai încântată că peste o lună mă voi muta în unul din cele mai faine oraşe şi voi fi parte din lumea lui, a dragului şi iubitului meu Cluj. Dar mă simt obosită, lipsită de chef şi dintr-o dată nu mai înţeleg de ce un an de zile m-am agitat şi am visat la Cluj. Mă simt de parcă am căzut la pământ şi nu mă mai pot ridica, am paralizat...mi-a dispărut şi mândria că o să fiu studentă la Ubb... sunt goală în interior. Atât de goală că mi-e frig chiar şi când sunt peste 30 de grade în jurul meu... La început îmi planificasem atâtea, dar acum mă gândesc cu groază la momentul când va trebui să ies din casă, să merg spre şcoală, să-mi cunosc colegii, profesorii... mi-e groază de noul început. E prea devreme şi n-am avut timp să-mi scutur copilăria... Nu sunt pregătită să fiu iar singură!

Lacul Gâlcescu

2011-08-15T17:32:00.002+03:00

... unde am urcat şi am înjurat fiecare piatră de pe potecă, dar panorama e grozavă iar gândul că traseul nu m-a dat gata e minunat! Data viitoare am să cuceresc înălţimile echipată cum trebuie.
Roza Vanturilor -- Rapa

Castelul de nisip

2011-08-09T14:15:00.001+03:00

E una din acele zile când încă mă bântuie gândurile din seara precedentă. Şi totul a pornit de la conştientizarea faptului că eu nu sunt Christina Yang. Sunt Meredith. Nu sunt acea persoană rece, ambiţioasă şi extrem de puternică, sunt fata rece, care se complică inutil şi nu e capabilă să relaţioneze. Oricât aş încerca, nu pot fi sociabilă, niciodată nu abordez prima o persoană, fie ea şi cunoscută. Şi abia acum mi-am dat seama că comportamentul meu e o bombă cu ceas, una care tocmai a explodat şi m-a aruncat într-un vid al uitării şi al singurătăţii. Mă simt de parcă aş fi cucerit cel mai înalt turn al unui castel de nisip, dar în dorinţa mea de a atinge culmi dintre cele mai înalte n-am observat că pereţii construcţiei încep să se dărâme iar eu am să cad. Acum sunt în vârf ..... neştiind cum să revin cu picioarele pe pământ, neştiind cum să mă salvez.
Comportamentul meu nu e rezultatul trufiei. Mă tem că atunci când reuşesc să creez o legătură cu cineva, dintr-un motiv sau altul aceasta se va rupe brusc, iar eu am să fiu uitată şi lăsată singură, iar singurătatea mă anulează ca fiinţă.

Sighişoara Medievală 2011

2011-08-01T19:22:00.030+03:00

„Să visezi că din fundul apelor mării îţi răsare înaintea ochilor o insulă de corali - pe care plânge lumina, ai sugera plastic imaginea Sighişoarei.” spunea Matei Cazacu în cartea sa, „Dracula”. Eu nu pot decât să aprob şi poate să continui să vorbesc despre cetatea în care teribilul Ţepeş Vodă s-a născut.
În Mureş, în inima Transilvaniei se ridică din negurile veacurilor cetatea saşilor, Sighişoara. Ca să urci spre cetatea, trebuie să urmăreşti un drum şerpuit, printre clădirile viu colorate şi ascunse sub valurile de viţă-de-vie. Străduţele înguste, mai poartă şi acum semnele celor care au devenit personaje de legendă. Dacă nimereşti în cetate pe înserat poţi da nas în nas cu umbra unei solii sau a unui principe, grăbindu-se spre vreo tainică întrunire. Majoritatea speră să îl întâlnească pe însuşi Dracula, dar mai toţi sunt dezamăgiţi - Vodă e prins cu treburi domneşti la Poienari.

Dar dacă poposiţi pe meleagurile sighişorene la sfârşitul lui iulie, vă garantez că o să găsiţi nu numai umbrele celor de dinainte, ci o adevărată lume medievală ( în carne şi oase): cavaleri, domniţe, trubaduri, bufoni, vrăjitoare, prinţi, prinţese, ba chiar şi pe Vlad - niciodată nu ştii când şi cum îţi apare în spate, dar e întotdeauna dispus să facă fotografii cu toată suflarea burgului şi toate aceste personaje sunt elementele de bază ale Festivalului Sighişoara Medievală. Anul acesta, spectacolul s-a ţinut între 27 - 31 iulie, zile în care cetatea a răsunat de strigătele cavalerilor, de farmecele vrăjitoarelor, dar şi de muzica trubadurilor pe care domniţele dansau spre încântarea spectatorilor. Numai că în aceste zile nu poţi rămâne un simplu spectator. Într-un fel sau altul spiritul medieval te prinde şi astfel începi sa te simţi parte din lumea pe care ai crezut-o demult apusă.

Asta aştept toată vara: să ajung în cetate şi să particip la povestea care se conturează între zidurile cenuşii. Anul acesta m-am hotărât din timp să merg, fiind sigură că nimeni şi nimic nu va sta între mine şi Era Întunecată, dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, m-am trezit în săptămâna cu spectacolul că nu am cazare, rovinietă şi la tv mai anunţau şi Potopul apocaliptic. Cu rovinieta s-a rezolvat, n-am idee ce presupune, cum, de ce, la ce, ideea e că s-a rezolvat. La fel s-a întâmplat şi cu cazarea; am stat la nişte domni simpatici la poalele cetăţii, cât despre Apocalipsa în stare lichidă... vineri a început intr-adevăr să plouă serios, dar eu tot speram că până sâmbătă se opreşte. Vineri seara s-a dat verdictul: „Nu mai mergem.”, dar eu tot speram...
Sâmbătă dimineaţa: soare, răcoare, frumos. Am îndrăznit să propun să mergem. Niciun răspuns... Se face 12... Mergem? - MERGEM !!! Ţop am sărit la făcut bagaje, am înghesuit câteva ii şi multe multe perechi de cercei (micul meu viciu), aparatul foto, cartea şi „Rămas bun, ţinut valah”. Am ajuns în Sighişoara la 16, ne-am cazat, am mâncat şi la 17 alergam fericită pe aleile cetăţii, alături de ceilalţi turişti. În Piaţa Cetăţii era mare agitaţie fiindcă intra în scenă Ordinul Cavalerilor de Mediaş. Cum să fac să ajung în faţă?!! Publicul era mai des ca armata otomană în campania de la Nicopole din 1396. Nu ştiu cum se face că am ajuns în faţă lângă cameraman şi am urmărit spectacolul fericită.

Apoi au urmat cei din Ordinul Cavalerilor Lup (*heart*) care au avut un adevărat spectacol (înteractiv). Îmi doream şi eu să particip, dar se pare că se recrutau numai tipi ...masivi. În fine... ca întotdeauna Liviu Pancu - Marele Lup a făcut show. Au urmat demonsttraţii de lupte corp la corp, lovituri de spadă şi desigur, dansul domniţelor. Nici nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult: show-ul lupilor sau probele prin care au trebuit să treacă câţiva băieţi din public (şi o fată) pentru a deveni cavaleri. Ohh!! Cum de am putut uita: după aceste reprezentaţii a urmat arderea pe rug a vrăjitoarei. Mi-a plăcut enorm actriţa care interpreta Răul. M-a uimit jocul ei scenic: mişcările ei păreau un dans, ea stând cocoşată şi cu braţele agitându-le haotic, iar sunetele pe care le scotea păreau din altă lume sau măcar din câteva scene din seria LOTR.

Pe la 20.30 au intrat în scenă cei de la Gladius Dei. Chiar mi-au plăcut: au pregătit o poveste, şi anume un episod din lupta Cavalerilor de Malta împotriva sarazinilor. Aceştia din urmă, pierzând, le-au pregătit Cavalerilor daruri-capcană: băutură şi o frumoasă cadână, care în final s-a dovedit o asasină grozavă. Nu mai vorbesc de fachiri - tot asasine.
La 22.15 a urmat Marele Turnir al Cetăţii, la care au participat toate cele 9 ordine cavalereşti.
Dacă ar fi să aleg un anumit moment care m-a încântat. mi-ar fi imposibil. Nu poţi alege, te bucuri de tot spectacolul, de înghesuială, de camere pe deasupra ta, pe lângă urechi, oameni lipiţi unul de celălalt, înghiontiri, copii agitându-se şi întrebând îngroziţi dacă cavalerul care a fost trântit la pământ mai trăieşte. Ca să spui că ai fost la Sighişoara, trebuie să treci prin toate astea. Până la urmă toate fac parte din farmecul evenimentului.

Am ajuns în cameră pe la 1, aşteptând să o iau de la capăt a doua zi.
Duminica a fost ceva mai relaxată. M-am întâlnit cu 2 prietene simpatice şi am plecat în explorarea cetăţii - drumul până la cimitir a devenit un adevărat ritual, în niciun an nu am sărit peste.
Ce m-a uimit: ce s-a întâmplat cu toţi pletoşii, cu chitarele lor şi celebra odihnă pe iarbă, la umbra copacilor ?!!!! Nu mi-a venit să cred că ce era atât de tipic zonei, aproape a dispărut... poate la anul... cine ştie...revin - eu sigur da :).

Vara la ţară (II)

2011-07-29T19:11:00.000+03:00

Vara la ţară (I)

2011-07-29T19:07:00.001+03:00

Sunt fericită. Pam pam

2011-07-21T15:46:00.000+03:00

Dragă domnule Cluj şi dragă doamnă facultate de Istoria Artei bine v-am găsit.

Doi-doi-doi-doi-doi .... şi viitorul

2011-07-19T12:02:00.000+03:00

Inima mi s-a oprit ca un ceas rămas fără baterie.
Dragă zi de 22 te aştept, dar mi-e teamă...

Michel Fugain - ''Une belle histoire''

Shadows in the afternoon

2011-07-18T15:39:00.001+03:00

Vara e anotimpul inimilor singuratice

2011-07-18T14:25:00.000+03:00

Nu încerca să pătrunzi în anotimpul meu.
E pustiu şi n-ai să mă mai prinzi ...
eu trebuie s-ajung la Soare!

But all I know is I'm not ready yet

2011-07-16T22:23:00.000+03:00

Mă simt singură, cumplit de singură.
Singurătatea mea e o fantomă pe care nu reuşesc să o alung. Mă aşteaptă la capătul sufletului şi mă bântuie până în arteriale. De s-ar reflecta, singurătatea mea ar fi palidă şi tristă, o tristeţe bacoviană, despletită şi zdrenţuroasă, rece. Aş vrea să o alung ca pe o amintire neplăcută, dar şi-a înfipt ghearele mult prea adânc în carne. Cred şi eu că-i place să se cuibărească într-o inimă caldă, dar tare mi-e teamă că în curând mi se va face frig....

traffic in the sky - tom mcrae

There are worlds in an opal

2011-07-16T20:09:00.000+03:00

Bac 2011

2011-07-16T17:07:00.000+03:00

Aici promisesem să scriu despre experienţa examenului de Bacalaureat din propria mea experienţă, dar nu mi-am imaginat nicio clipă că povestea asta va lua o asemenea amploare şi că încă se mai vorbeşte despre.
Ar trebui să încep prin a spune că da am făcut meditaţii la Română pentru că timp de 4 ani, la clasă nu am făcut nimic şi nu consider că aş fi luat o notă mare dacă mă pregăteam singură. În câteva luni am învăţat mai mult decât în tot liceul şi mi s-au explicat tot felul de artificii care să-mi garanteze un punctaj maxim. Am mai făcut şi la Mate fiindcă e singura materie care mă sperie, mă rog, m-a speriat, cu toate că în cele din urmă mi-a fost cea mai dragă datorită profei. Biologia a fost singura materie pe care am pregătit-o individual (Anatomie şi Genetică) şi ca un paradox am luat 10 - NU dau la medicină. Nu mi s-a părut că biologia ar necesita meditaţii. Trebuie doar să înveţi logic şi să schiţezi informaţiile din manual.
Asadar:
- Proba 1: Limba şi literatura română.
O să fiu foarte sinceră şi o să spun că doar operele epice şi pe cele dramatice le-am învăţat. Poezia am citit-o, iar critica ... nu era nimeni nebun să dea Titu Maiorescu. Dar am riscat şi am experimentat emoţii şi mustrări de conştiinţă pe măsură. La fel am zis şi la începutul anului: „Nu e nimeni nebun să dea Iona" şi Iona am scris la partea a treia (ce mai joc al sortii, nu?).
Uite că vine luni, 27.06.2011. Stau în curtea liceului şi le zâmbesc tuturor, urez baftă în stânga şi în dreapta apoi intru în şcoală. Un nene foarte agitat: „Domnişoară ai buletinul?”, i-am răspuns afirmativ şi atunci: „Bine domnişoară, dar să nu te văd alergând disperată spre casă că nu îl ai că nu te mai las să ieşi din şcoală.” L-am asigurat că îl am. Trebuie să menţionez că s-au ţinut de cuvânt la partea cu controlul amănunţit: în sălile de examen nu am avut voie cu geantă, de telefon nici nu mai îndrăznesc să spun, iar uşile claselor au fost în permanenţă deschise. A început şi proba. Evident m-am uitat disperată la partea a treia: personaj ce aparţine unui text dramatic de Caragiale, Petrescu sau Sorescu. IONA clar! După ce am terminat, am ieşit şi la poartă era presa aşa că am fugit. Şi aşa s-a încheiat o probă din 3. Am avut emoţii şi eram sigură că se vor lua nişte note imense, dar cum ajung acasă...cum m-a lovit realitatea: jumătate din generaţia mea a făcut praf partea a treia şi blamează enunţul cerinţei că ar fi prea ambiguu, etc. Dar stau şi mă gândesc: cât de aiurit să fii să crezi că „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” era text dramatic. Romanul, text dramatic ? De când? Pe ce lume? Eu nu cred ca s-a greşit din neatenţie, mai degrabă din prostie şi s-a copiat. Cel care susţine că ROMANUL este text dramatic doar pentru că protagonistul trăieşte o dramă interioară nu văd de ce ar avea pretenţii de note mari?! Am urmărit la tv câteva dezbateri şi mi s-a făcut ruşine că fac parte dintr-o generaţie care nu ştie să facă diferenţa dintre o trăire interioară şi o specie a genului dramatic.
- Proba 2: Matematică
Mi-a fost cel mai frică fiindcă nu sunt grozavă la mate şi nici nu mi-a plăcut vreodată. În plus, am picat în ultima bancă departe de singura colegă cu care mă înţelegeam (ea a stat în prima bancă pe rândul de la perete, eu în ultima la fereastră). Am fost aşa nervoasă mai ales că se tot trăgea de mine să spun şi cum naiba să spun eu, cea care avea nevoie de ajutor ?!! În final s-a dovedit că eu a trebuit să fac lucrarea câtorva persoane. Mă rog, nu-mi mai pasă. Am reuşit să mă descurc şi am scăpat - asta e tot ce am urmărit. Ohh şi m-am descurcat S.I.N.G.U.R.Ă! Mă aşteptam să iau 8, când am ajuns acasă mă încurajam că dacă am luat 7 e minunat.
- Proba 3: Anatomie şi Genetică
A fost proba cea mai surprinzătoare. Am picat pe subiect (tot n-am terminat cu mulţumirile pentru Dumnezeu). Chiar mi-a făcut plăcere să scriu, subiectele nu au fost accesibile, ci uşoare. O singură chestie m-a uimit: l-am întrebat pe băiatul din faţa mea care sunt componentele aparatului reproducător masculin (eu ştiam de 5, dar îmi ieşeau doar 4) şi el mi-a răspuns senin: „Prostata”. Atât? Prostata? Eşti băiat!!! Doamne :))). Şi la bio mă aşteptam să iau o notă mică, de fapt eram sigură.
Până în ziua rezultatelor am crezut că mor! Şi chiar am şi plâns fiindcă toţi se lăudau că au făcut de 10...cel puţin - numai eu eram îngrozită. Dar a venit şi ziua cea mare. N-am aşteptat să văd pe net; am fugit la şcoală cu tati şi acolo lacrimi, dezamăgire, nervi...numai fericire nu mi-a fost dat să văd. Mă uit şi eu: Română: 9.45 (mică), Mate: 9.10 (Doamne. Luasem peste 9. Eu am luat peste 9 la mate) şi Biologie: 10 (aici am fost în stare de şoc. Nu mi-am imaginat nicio clipă că eu o să iau 10 la Bac. Nu eram sigură nici de 9 xD). Şi cam acesta a fost Bacul meu.
După ce am scăpat de nebunia probelor şi a rezultatelor m-am plictisit îngrozitor. Încă sunt în aceeaşi stare. Nu ştiu ce să fac cu atât de mult timp liber aşa că m-am apucat de Franceză.
Am asistat la n discuţii despre dificultatea probelor (doar la mate mi s-a părut greu) şi despre cât de praf e generaţia asta şi cum toţi sunt de acord cu ministrul educaţiei. Pe mine nu m-a afectat vestea camerelor sau a rigurozităţii sistemului. M-am descurcat singură, n-am avut nevoie de materiale din care să mă inspir şi indiferent de ce se auzea prin clasă tot ca mine am scris, atât doar că sunt mai isterică şi nu mă obosesc să-mi ascund emoţiile sau stările sufleteşti.
Nici nu ştiu ce să le spun celor care urmează să susţină Bacul: poate doar să se gândească că e totuşi un examen important şi să sacrifici 3 luni ca să te pregăteşti pentru el nu mi se pare un sacrificiu enorm. Până la urmă e vorba de viitorul şi de orgoliul tău şi de ce să nu ai o vară minunată şi să nu urmezi facultatea pe care o doreşti?! Din cauza lenei ?! Mi se pare stupid şi o dovadă de totală imaturitate. Repet: să sacrifici 3 luni pentru viitorul tău e un preţ de nimic pe lângă satisfacţia unui bun rezultat.

La drum

2011-07-15T16:43:00.000+03:00

Şi aştept acel semnal.... cel care-mi va arăta că pot pleca la mile depărtare de tot ce am fost până acum, de tot ce am vrut şi tot ce am reuşit. În sfârşit e acea perioadă în care fac liste noi, îmi trasez ţeluri şi nu mai am timp de regrete.
Nu ştiu la ce să mă aştept sau dacă ar trebui să-mi fie teamă şi nici nu vreau să fiu avertizată fiindcă n-am să cred nimic din experienţa celorlalţi. A fost nevoie doar de un anotimp ca eu să-mi dau seama că pot obţine tot ceea ce-mi doresc dacă muncesc şi sunt serioasă... de un anotimp şi de cele mai frumoase amintiri demne de imaginaţia lui Jane Austen. Nu cred să existe Elizabeth şi Darcy mai autentici.
P.S.: Nu pot trece cu vederea faptul că am crescut odată cu Harry Potter - ultimul film, ultimul anotimp ca copil :).

little freaks ♥

2011-07-14T14:19:00.000+03:00

Varianta 1

Varianta 2

My poetry was born here

2011-07-06T17:51:00.001+03:00

2011-06-20T20:18:00.000+03:00

Mi s-au oprit orele
de-atâta frumos şi culoare
în suflet.

Aşa îmi vine să, să, să... să ...TOT!

2011-06-17T23:15:00.000+03:00

La dracu! Am nevoie de o melodie pe care să-mi pierd minţile şi aşa am nevoie de o .... ţigară. E prima dată după un an când mă gândesc serios la treaba asta. Probabil statul în casă cu nasul numai în cărţi m-a determinat să o iau razna şi să mi-o doresc. De fapt, îmi aminteşte de vara trecută ....
Mă plâng de parcă aş fi fost anunţată că mai am 2 săptămâni de trăit când de fapt eu dau un amărât de examen. Nu bacul mă sperie, ci gândul că n-aş fi admisă la ... Doamne! Mă cutremur numai când mă imaginez în sud.
Şi refuz să mai scriu „bac” cu majuscule. Nu merită, e nul, e inutil, e doar o scamatorie, 3 zile de pierdut timpul aiurea şi e probabil că timpul acela să fie pierdut în săli unde flanează o atmosferă bizară fiindcă eşti tu şi mulţi necunoscuţi şi e ...pur şi simplu absurd să petreci 3 ore astfel.
Şi din nou la dracu pentru ca mă simt atât de transparentă, mă simt ca o simplă fereastră. Nu fereastră, ci geam. Da, mă simt ca un geam oarecare, un geam pus într-o ramă albă şi fadă, o ramă de care nimeni nu se sinchiseşte....Un geam pe care toţi îl văd spoit cu vopsea şi nimeni nu se întreabă care e cauza: progenitorul s-a grăbit, cineva la mişcat sau avea cine ştie ce boală cumpărată cu 5000 de euro ca să-l motiveze să trăiască la maxim cele 6 luni rămase, ca mai târziu să afle că n-are nimic, că totul a fost în mintea lui (cum să scrii aşa ceva?Mă aşteptam la cu totul un alt final, dar cum să spui că Soni nu avea cancer?!! God. În cultura liceenilor Soni = cancer, cancer = Soni. Nicio clipă nu m-am gândit că e posibil ca ea să nu aibă cancer, era prea perfect scenariul meu).
Şi „la dracu” ăsta ce semnificaţie are dacă nu crezi în Dracu? Sunt curioasă. Îi pasă cuiva de chestiile astea? Nu, normal că nu. De ce şi-ar bate cineva capul cu înjurăturile ateilor sau ale cuvioşilor care se tem să pronunţe DRACU fiindcă din clipă în clipă ar putea răsări din adâncuri/parchet şi să împrăştie lavă şi durere peste tot. Şi dacă ar apărea ce ?Atât doar că n-aş vrea să-mi păteze cărţile cu sângele osândiţilor cu care sunt sigură că e mânjit fiindcă doar e D.R.A.C.U şi aşa trebuie să fie pentru că aşa am fost învăţată, dar noroc că m-am desprins de învăţăturile alea şi Dracul meu arată şi el ca un geam, dar unul mai fumuriu, trebuie să existe o diferenţă între sticla lui malefică şi sticla mea....efemeră, casantă na!
Mi-e şi frică să arunc un ochi peste ce am scris ieri sau săptămânile trecute. Eram în zona mea roz şi ... am fost sinceră, dar şi azi sunt sinceră, iar ca un bonus: sunt femeie şi femeile sunt sincere cu ele. Eu sunt şi zău dacă îmi pasă că mă contrazic de la o zi la alta sau de la o oră la alta. Astea sunt cele mai sincere momente ale mele.

* *

Şi când te gândeşti că totul a început de la o ţigară...

(e vineri şi ar trebui să fie Unora le place..., dar e meci şi apoi un film de 3 lei al cărui titlu nu l-am putut descifra fiindcă am fost prea dezamăgită şi revoltată. trebuie să-mi schimb tabieturile de vineri seara)

Berti Barbera & Nicu Patoi-An american in Paris

cimitirul sirenelor

2011-06-16T19:37:00.000+03:00

cu o scoică
îmi despic inima
şi o umplu cu nisip, alge

şi stele de mare.

mă arunc în mare -
spumă de nisip.
albastră

Leapşa

2011-06-16T15:54:00.001+03:00

(am furat-o de la Vara asta teleleu cutreier)

Available: Mi-am dezactivat Y!M-ul, dar sunt obsedată de FB <3

Age: Bătrână ca 19 veri

B
Birthday: 20 iulie.

Birthplace: Neverland

Best feeling in the world: Libertatea pe care o s-o simt după inutilul Bac (după umila-mi părere), apoi mutarea în Cluj, iar în final: emoţia revederii: Sighişoara.

Best weather: Soare, călduţ.

Been in love: Hi hi hi <3

Been on stage: Germania, 5000 de oameni (eu în costum popular. L-am luat pe Alice Cooper. Aseară au fost doar 3000 de oameni la concert. Ha!Dragule.)

Believe in yourself: Sunt destul de precaută. Sunt tare imprevizibilă. Mă surprind şi pe mine.

Believe in life on other planets: Ne...da.

Believe in miracles: Clar.

Believe in magic: Şi mai clar.

Believe in God: Da, da, da.

Believe in Satan: Nu. Da :-< :)). Eu cred în tot.

Believe in Santa: =)))))) Ha ha ha ...da <3

Believe in ghost/spirits: DA !!!Eu chiar cred în chestiile astea. Cum am mai spus: cred în tot.Şi în elfi cred.

Believe in evolution: Ioi.

Color: Verdeh.
Cried in school: În fiecare an, motive diferite (primul 4, primul 2, prima dezamăgire academică, vina unui mitocan)
Chocolate/vanilla: Cicoooooooh.
Cake or pie: Tot ce e dulce. Sunt dependentă de sweets.
Countries to visit: Ungaria, Italia, Franţa, Suedia, Olanda, Rusia.

D
Day or night: Noapte.
Dream vehicle: Nu îmi plac maşinile.
Danced: Duah.
Danced in the rain: Am ...alergat. Se pune ? (Da)
Danced in the middle of the street: Zău dacă mai ţin minte: ori n-am dansat niciodată şi n-am ce să-mi amintesc, ori a fost momentul prea penibil şi refuz să-mi amintesc, dar chiar am impresia că am dansat şi pe stradă.

E
Eyes: Organ pereche, alea alea. Albaştri
Ever failed a class: Ioi.

F
First crush: Billie Joe Armstrong!
First thoughts waking up: Azi am chef de biologie!

G
Greatest fear: Mă tem de senzaţia de durere (în general), dar în perioada asta, teama mea este rezultatul de la Bac.
Gum: Am renunţat. Am probleme cu micul meu stomăcuţ pe nume Cezar (da, stomacul meu se numeşte Cezar şi nu altceva pentru că acel altceva la care se gândesc toţi când mă aud nu se află în cavitatea abdominală în loja gastrică, ci în cavitatea pelviană.)

H
Hair color: Şaten
Height: Frunză în derivă
Happy: Chiar şi tristeţea e o formă mai poetică de fericire. Da sunt un copil fericit, încântat de ce are, îmi iubesc viaţa, alea alea.
Holidays: Sincer, toate îmi plac.
How do you want to die: Cam greu având în vedere că asta nu mi se va întâmpla. Ar fi macabru să mă gândesc o clipă că Peter Pan ar putea muri.
Hate: Să vedem: o stare de spirit care să mă macine pe interior din cauza cuiva sau a ceva care pur şi simplu nu ar merita atenţia mea....NU! God, nu sunt masochistă.

I
I ♥ in guys:
Eye color: Ioi.
Hair color: Nu mă interesează, eu doar am o slăbiciune pentru pletoşi, nu şi pentru culoarea podoabei capilare.
Height: =)))))).
Clothing style: 8-> *gând căruia nu-i voi da glas, dar ...8->*
Instrument: Ceva fain(chitară, baterie, pian, stilou, pensulă). Normal că o să vreau să învăţ şi eu.

J
Job: Încă nu.

K
Kids: Nu. Doamne. Nu. Îmi e frică de ei.
Keep a journal: Duah.

L
Love: Minunatul 8->
Love at first sight: Ahem.

M
Movie: 30 de lucrui de făcut până la 30 de ani şi marea mea dragoste (carte + film): Mândrie şi Prejudecată/ Lord of the Flies
Marriage: Ioi. Noţiune al cărei sens nu îl pot înţelege.

N
Number: 13 pentru că e atât de clişeic şi pentru că toţi spun că 13 e numărul lor norocos doar pentru a o face pe grozavii şi grandomanii şi invincibilii pentru că superstiţia spune că 13 e număr cu ghinion sau 666 - număr pe care toţi preşcolarii rockeri îl bâlbâie pentru că e grozav să spună că ei cred în puterea lui 666 chiar dacă încă nu s-au prins cum stă treaba. Dacă mă mai chinui puţin o să-mi pun în cap şi adepţii numărului 11, dar el e încă la adăpost, nu sunt mulţi cei care au auzit de francmasonerie şi semnificaţia numărului 11.... dar de fapt, niciunul din aceste numere nu mă încântă. Eu aleg 7 - încheierea unui ciclu existenţial (Mircea Eliade, La ţigănci - acolo îl găsiţi)
Nickname: Şoarec

O
One wish: De parcă nu e evident, de parcă nu mi-am umplut FB-ul cu oameni şi site-uri şi tot felul de evenimente de ....acolo!
One phobia: Gândacii.

P
Place you'd like to live: Carcassone

R
Reason to cry: De fericire !!! Da da !!!! De fericire!

S
Song: Phoenix - Strunga
Shoe size: 37.
Smoked: „Long time ago...there was a place ...” cum mai era replica :-? :)))). Nu.
Sing well: =))))))))
Stuffed animals: Un delfin imens şi alte sute de animăluţe de pluş. Dragele.

T
Time for bed: De obicei pe la 11 - 11 şi
Touch your tongue to your nose: Sincer, am încercat acum, dar de obicei n-am astfel de gesturi.

W
Wanted to be a model: =))))))))))
Where do we go when we die: Valhalla

X
X-mas: Brad, zăpadă, tradiţii, magie, nerăbdare, Spărgătorul de nuci.

Y
Year it is now: 2011.
Yellow: Lămâie. Ce vrei de la mine Yellow? Ce ???? Ahhhh. Gata. Galbenă este bila secretată în timpul digestiei şi depozitată în duoden

Z
Zodic sign: rac

Bac (2/6)

2011-06-09T16:12:00.000+03:00

Dacă până mai ieri Bacul îmi bătea în geam, de azi a devenit foarte agresiv: aruncă cu litere şi formule în geam, îmi zgârie uşa, îmi sperie timpul şi calmul, e vulgar şi grosolan. Probabil săptămâna viitoare va pătrunde şi în casă (mai rău ar fi dacă ar năvăli în sufletul meu şi s-ar instala atât de comod încât n-aş mai putea face altceva decât să mă isterizez de iminenţa momentului). Îmi aduc aminte cât de fascinată citeam anul trecut articole din blogosferă legate de Bac. Unii erau stresaţi, alţii mergeau pe principiul „mi se rupe” şi cei mai mulţi erau în perioada de negare, amintind în treacăt de Bac, dar insistând pe viitoarele lor planuri de vacanţă.
Acum mi-a venit şi mie rândul şi nu prea ştiu să-mi definesc starea: pendulez între calmul dinaintea furtunii şi emoţii devoratoare. Aş vrea să mă laud că am scăpat de competenţe, dar mai am la Engleză (dar chiar aş fi preferat notă la română şi nu calificativ).
Promit să scriu despre fiecare probă în parte (asta după ce o susţin) şi să fiu cât se poate de sinceră în ceea ce priveşte trăirile mele interioare înainte - în timpul şi după susţinerea examenelor. Asta va fi partea cea mai amuzantă.
Dacă tot a venit vorba: la competenţe la Română a fost ciudat. Duminică seara o certam pe F. fiindcă se stresa aiurea, luni dimineaţa uitasem să respir şi simţeam cum stomacul meu e devorat de molii imense, iar după probă alergam spre autobuz cu chef de a învăţa la Biologie, dar până la urmă n-am mai făcut nimic. La Info sunt o fericită fiindcă am ECDL-ul, care, să nu fim obiectivi, e mult mai grozav decât competenţa care e valabilă doar 1 an sau 2.

Acum întrebare întrebătoare (la care nu ştiu de ce am impresia că-mi voi răspunde tot eu): Ce o să pice la Română la partea a III-a ?
Ahh şi: sunt încântată că în mai puţin de o lună pot spune fericită: „Am încheiat definitiv relaţia cu Matematica.” În sfârşit mă îndrept spre uman şi n-am să mai fac niciodată greşeala de a cocheta cu ştiinţele exacte. Sunt prea sobre şi nu ştiu de glumă.

2011-06-03T23:08:00.001+03:00

Aş vrea ca inima mea să fie poetă. Să te elogieze în cuvinte, să te am mereu şi mereu.
Sau la fel de bine ar putea fi şi o pictoriţă. Mi te-ar picta, trup, dar mai ales suflet, pe vene, pe artere, pe plămâni, pe aripile cu care încerc să te ajung.

Iulia Alina Gusatu - Tot mai viscol imi esti

Azi vreau să mă joc de-a....schimbarea

2011-05-31T19:54:00.000+03:00

Ador schimbările, îmi par zile năstruşnice de vară, care dau din aripi şi scutură somnul din meri şi de pe corzi de chitară. Schimbările seamănă cu poeţii şi pictorii cu părul lung şi ondulat ce-şi fumează tacticos imaginaţia la cafenele cu vedere spre stradă, unde poate se va ivi o muză.Ba mai mult, schimbările mă duc cu gândul la culoarea albastru, la albatroşi şi la o mare ce tânjeşte după îndrăgostiţi. Azi m-am schimbat şi eu (puţin, cât un cub de zahăr): sunt un cântec legănat de lustră, sunt un gând, sunt o balerină de gumă, sunt un aviator ce fuge prin nori cu un avion de hârtie, sunt un mac, sunt un măr, sunt o balenă grena, sunt un indicator auto, sunt albastrul de la semaforul gândacilor de Colorado din grădina unui uriaş vânător de gutui. Sunt o căpşuno-cireaşă culeasă de o Alina (pentru că îmi place atât de mult numele şi pentru că pare aşa normal şi pitoresc ca o Alina să culeagă căpşuni sau cireşe sau căpşuno-cireşe). Sunt haina ta lungă de blug, cea în care nu mi-a mai fost frig la concert, sunt felinarul care pâlpăie, sunt piatra pe care un Vlad a ridicat-o şi a pictat-o cu noapte. Sunt un tren, sunt briza unui oraş industrial, sunt ....sunt....sunt un cerc săltăreţ care ştie să facă tumbe aşa cum numai elefanţii ştiu şi asta pentru că ieri am fost un elefant. Ştiu să mă dau peste cap şi să fac roata de la bicicletă pentru că am fost şi bicicletă, dar nu mai ştiu când.... Ar fi trebuit să-mi notez în agendă: Azi, xx mai xxx am fost .....
Sunt o iubitoare a jocului de-a schimbarea.
Dar dintre toate aceste jocuri, cel mai simpatic e cel în care eu te plac pentru că eşti deosebit şi pentru că eu nu mai sunt atentă la nimic atunci când vorbim. Noroc că te-ai obişnuit să mă prinzi mereu pentru că ştii cât de copil devin atunci când nimeresc într-o mulţime de oameni mari şi serioşi şi sunt sigură că ţi-ai dat seama că sunt copil doar atunci când te văd, pentru că ...pentru că ... pentru că tu mă laşi să fiu copil.

Zari - Femeia in albastru

If I were a boy ....

2011-05-08T20:37:00.004+03:00

Azi am avut un gând năstruşnic: dacă aş fi băiat aş fi un Casanova (nu că asta ar fi părerea mea despre voi, stimabililor, nici cu natura a cărei reprezentantă sunt nu mi-e ruşine) şi nu unul cu bun simţ sau nici măcar nu ştiu dacă mai e vorba de bun simţ în ceea ce urmează să dezvolt. Toată chestia asta a pornit de la o mai veche dilemă legată de ce le determină pe tinerele cu forme de relief de suprafaţă sau de adâncime de diverse valori curpinse între Everest şi Groapa Marianelor să fie atât de încrezătoare şi ...oarbe (aici e vorba de solar, dar mă limitez la forma conotativă a cuvântului). Cum spuneam, dacă aş fi băiat şi o duduie şi-ar scoate la înaintare altitudinile ameţitoare din planul frontal aş fi sigur că îmi atrage atenţia asupra suferinţei provocate de perioada de post pe care a îndurat-o. Şi cum la bărbaţi nevoile-s mai dese, voinţa mai limitată aş izbăvi păcătoasa de chinul aşteptării. Şi aş continua aşa căci grădina Domnului e mare şi la moda e conceptul de reuse (refolosire).
Revenind la frageda-mi constituţie, sunt de părere că atunci când ţi se dă ceva ... trebuie să-l onorezi. Aşa şi cu sexul (genul): eşti femeie, păi fii femeie - metamorfozările în cârpă nu reprezintă şi o evoluţie.
De ce spun asta ? Cârpele nu sunt respectate şi nici admirate, sunt doar folosite apoi aruncate. Şi acum aş vrea să mă lămurească un băiat dacă e sau nu e aşa.
M-am cam săturat de generalizări debitate din cauza frustrării cum că dacă eşti posesoare de cromozomi XX automat eşti o devoratoare de BMW (sau care-i moda acum?) şi cantităţi de aur/ bani echivalente cu cantitatea de grăsime a sponsorului. Dragelor fiţi mai selective, nu selecte ca restaurantele unde se intră de fiţă şi când ieşi îţi vine să te dai cu capul de toţi pereţii pentru că tocmai ai realizat că ai mai slăbit cu un salariu.
Şi în continuare, ca o încurajare pentru posesoarele de mărimi din mulţimea numerelor naturale: Apollo vă zâmbeşte, doar că în ultimul timp ne raportăm la el aşa cum am fost învăţate: ca la o legendă.

Adio! De azi am aripi adulte

2011-04-26T17:34:00.002+03:00

Cât de mult am crescut! Ating cerul...
Nici nu mai ştiu în ce pat am lăsat copilăria. Sau în ce noapte....
Măcar de-aş fi lăsat-o pe-un scaun în tren; îmi aduc aminte că adora să meargă cu trenul ... dar n-a avut niciodată şansa.

Alice, azi unde te-ai ascuns ?

2011-03-21T22:56:00.003+02:00

Nu ştiu de ziua asta a fost aievea sau chiar am fiinţat. Timpul a trecut atât de greu încât am impresia că l-am văzut cum îşi legăna leneş clipele în spatele meu. Să nu fi fost zi ? Să fi fost un experiment al Demiurgului ?!

Şi ar mai fi ceva ...

Descantec - Cantecul unui copil al nimanui

She is my sin

2011-03-09T22:44:00.003+02:00

De-ai vrea să-ţi redevin coastă mi-ar fi imposibil, căci parte din tine n-am fost niciodată.
*
Tu eşti fiul lui Adam, pe când eu .... nu sunt fiică a Evei, iar ”noi” nu putem exista !
Orgoliul mi-e tată, iar Lilith mamă, dar nu cred să fi înţeles asta!

Korn - System

Somnul

2011-02-09T18:48:00.002+02:00

am să mă ascund de somnul greu
în burta unui peşte.
am să renasc, din nou,
dintr-o scoică
*
(nici nu mi-am dat seama când m-a găsit/ s-a arătat brusc, rânjind sarcastic/ şi-apoi nimic ...)

Chromatics - Hands in the Dark

Plec

2011-02-04T17:08:00.000+02:00

În căutarea sufletului meu geamăn.

I Owe You A Love Song

2011-01-31T22:02:00.002+02:00

Ce se întâmplă noaptea cu dragostea ? Se ascunde de întuneric ? Nu îi e frică; mie mi-ar fi ...

British Sea Power - We Are Sound

I can't stop

2011-01-30T19:44:00.000+02:00

Din ce în ce mai des dau peste simbolul cercului. Întreaga mea existenţă este alipită conturului acestei figuri geometrice. De oriunde aş pleca, revin în acelaşi punct şi oricât m-aş strădui nu pot să mă îndepărtez de această formă. Şi nu sunt afectată la nivel profesional.Nu. Toată această cursă absurdă îmi exploatează sufletul şi inima. Se pare că scepticii sunt cei mai afectaţi - ei chiar trăiesc într-o altă dimensiune a sentimentelor. Şi nu ştiu cine ar putea fi capabil să înţeleagă tot ce simt eu ... pentru că eu nu reuşesc să găsesc o logică a trăirilor şi un mod coerent şi logic de a le ilustra. Şi apoi n-aş vrea ca X sau Y să-şi dea cu părerea fiindcă ar face ferfeliţă mozaicul acesta de sentimente şi nu vreau să mă încurc mai mult decât sunt deja. Aş vrea să le extirp pe cele două, dar serios dacă văd vreun avantaj în afară de cele egoiste: uşurare, calm. Nu vreau nici asta fiindcă ştiu că mi-ar lipsi părţile frumoase: coloritul acestor stări, fiorii, veselia, emoţiile.
Un preţ mare pentru experienţele astea. Liniştea mea.
Mi-ar fi şi mai bine dacă aş avea posibilitatea să transpun această avalanşă de sentimente pe un ecran. Se spune că alta e perspectiva din afara cercului. Aş putea să găsesc o soluţie pentru tempestuoasele episoade. Dar va trebui să mă descurc cu ce am: timp de gândit noaptea, iar ziua să mi-o aglomerez pentru a uita pentru moment.

Fun Loving Criminals

2011-01-30T17:35:00.001+02:00

Azi, mai mult ca oricând mi-aş dori să redevin C, veşnic îndrăgostită de un
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V X Y W Z.

Şi demonul e tot un Dumnezeu

2011-01-27T22:42:00.005+02:00

Luminile s-au topit în convulsii, contururile s-au pierdut în neantul mişcărilor perfect sincronizate. Întreg Universul s-a adâncit într-o tăcere de negru.
Două siluete s-au salvat. Muritor şi Demon.
Din contopirea lor s-a născut Ispita, o creatură mai presus de perfecţiune.
Stăpână a jocurilor, l-a provocat pe Demon. Din jocul lor s-a născut Incestul.
Disperat, rănit şi singur, Muritorul s-a aruncat în vidul nud. Din carnea sa sfâşiată de întuneric au crescut Invidia şi Sinuciderea. Mândria s-a desprins din pletele Demonului. Cruzimea a fost ultima lui fiica şi s-a desprins din amintirile sale despre Muritor. Simţea lipsa doar cărnii fragede şi a pulsaţiilor haotice ale efemerei siluete.
Şi astfel a fost concepută lumea!

Soho Dolls - Stripper

Acea stare.

2011-01-22T20:06:00.001+02:00

O zi ca oricare alta cu trezit, toate cele ce ţin de igienă, mâncat, constatat că lumea e la fel de proastă cum ai lăsat-o aseară, dar că o mică parte din ea este parcă mai sublimă ca ieri. Slavă cerului că mă tem de spaţii mari şi astfel mă feresc pe cât se poate de ”lume”.
Sunt tristă, dezamăgită, atât de dezamăgită încât dezamăgirea mea ar face de râs Pacificul, cu toate strâmtorile lui. Nu-mi mai găsesc locul. Discuţia cu ”rostul meu în şi pe lume ” am purtat-o cu mine acum ceva ani când eram anarhistă şi o artistă persecutată de mintea îngustă a bipezilor contemporani. Mai degrabă nihilistă.
De ce nu-mi găsesc eu locul? Pentru că nu mai vreau. Cum să mă fac înţeleasă ?! Loc am: în pat, pe scaun, pe jos când e ceva bun pe HBO, în capul mesei, în autobuz, în bancă la şcoală, pe bancă la sport, în Jazz, în Boromir (dar Jazz-ul mi-e mai aproape de suflet - poveste lungă şi languroasă cu mine şi 5 secunde dintr-un artist pletos), uneori la tablă la mate/ chimie. Deci loc sau locuri am, problema e că m-am plictisit eu de ele. Nu-i bine. Nu m-am plictisit, doar că ... iar e una din acele stări care e atât de uşor de confundat cu altele, dar ştii sigur că ceva nu-i în regulă fiindcă nu sună bine când o spui cu voce tare.
Nu ştiu cum să rezolv această dilemă existenţială, dar probabil soluţia va fi una spontană. Experienţa atâţior ani cu mine m-a învăţat să nu-mi mai grăbesc fiinţa interioară.
Şi azi am vrut să scriu fiindcă îmi este atât de dor de acele hemoragii de cuvinte, dar se pare că se încăpăţânează să rămână în universul lor coagulat. Am scris 2 versuri. DOUĂ. Există şi un al treilea, dar trebuie să-l leg cumva de restul, dar nu am cum fiindcă versurile sunt atât de independente incât nu m-ar înţelege nici măcar un dadaist.
Ei poftim cu ce-mi bat eu capul într-o plăcută seară de Sâmbătă.
Încetez şi mă retrag.
Vă salut stimabililor !
PETER GREEN - Bizzy Lizzy

Revoluţie

2011-01-19T15:48:00.002+02:00

Fularele m-au exilat. Mi-e dor de a mea cameră, balcon, tastatură normală, logică şi prietenoasă. De scaun nu mai vorbesc.
Cum de le-a venit ideea nu ştiu. Mă consider un lider bun şi înţelegător, dar dă-i fularului un deget şi-ţi ia toată mâna. Evident că era nevoie şi de puţină disciplină şi cum altfel dacă nu prin câteva legi. Deloc severe ţin să adaug. Aveau o libertate la care alte fulare doar visează.
Şi aşa am ajuns să fiu exilată în sufragerie, stând pe covor cu laptopul în braţe şi încercând să mă împrietenesc cu tastatura.
Dar această situaţie se va schimba. O ţară condusă de haos, nu se poate numi ţară.
Nu-mi vine să cred. Sunt revoltată. Sunt jignită. Dezamăgită.

Eu şi T.

2011-01-16T16:09:00.000+02:00

Prea brusc s-a colorat cerul.
Până şi Timpul şi-a ieşit din minţi. Pare un copil răsfăţat, supărat pe bunicuţa care nu a vrut să-i cumpere covrigi sau bombonele. Nimic nu se compară cu avalanşa toanelor unui copil nemulţumit.

Romantic

2011-01-14T18:22:00.001+02:00

Azi am primit un şurub.

Ţipăt

2011-01-11T22:04:00.001+02:00

Trăiesc într-un cerc !!!!!
Mă pierd în linia sa ce se unduieşte languros în jurul gleznei lui Dumnezeu sau mai ştiu eu ce alt colos al Cerului.
Trebuia să învăţ la română, dar nu pot. Citesc Dracula lui Matei Cazacu, ascult IAMX şi mă trec fiori înfiniţi. Mi se pare aberant să învăţ la română. Am citit Maitreyi, deci nu-i mare filosofie să vorbesc despre povestea lor de dragoste şi confruntarea dintre cele două lumi. Nu mi-e greu să spun că Eliade l-a secat pe Allan de esenţă tocmai pentru a o contura pe Maitrey drept una dintre cele mai exotice apariţii ale literaturii române. Nu mi-e greu să vorbesc despre panteism.
Iar trebuie să port Discuţia cu mine însămi şi să mă programez la o şedinţă de suflet cu mine - cea optimistă. Trebuie să găsesc un recipient destul de mare, cât cerul ... şi am să-mi descarc fiecare ramură de suflet şi conştiinţă şi am să le las acolo. Altfel nu mai pot. Îmi vine să ţip, dar dacă se poate mut. îmi vine să arunc cu pietre în stele, să le enervez şi să le întâmpin alaiul când vor veni să-mi ceară socoteală. Probabil am să le zâmbesc şi am să le explic cum stă treaba. Vor înţelege.
Mă simt vinovată fiindcă nu citesc ce ne-a dictat proful, dar nu pot. Nu pot şi nu pot. De fiecare dată când încep să învăţ la română îmi vin în minte alte sute de activităţi. Acum mă bântuie spiritul romanului lui Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Gray (asta îmi aminteşte că nu am găsit poza cu care să fac pactul). Mă atrage spre ghiozdan, mă cheamă, mă seduce şi am atâta nevoie să-l ating, dar trebuie să rezist tentaţiei. Pur şi simplu trebuie fiindcă vreau să-mi demonstrez ceva. Şi pictorul meu m-a părăsit. Mi-a lăsat un bilet în care mi-a mărturisit că nu face faţă frământărilor mele interioare şi în suflet devenise haos. Sunt sigură că se va reîntoarce la vară. Nu-mi poate lipsi o parte a sufletului şi tocmai cea mai importanta parte. Nu-mi rămâne decât să îl aştept.
Aştept vara ....

Vicious

2011-01-09T18:20:00.001+02:00

Sunt dependentă de Timp pierdut, cărţi, litera V şi oameni deosebiţi.

The Kooks - She Moves in Her Own Way

Stimabili şi stimabile

2011-01-08T14:23:00.003+02:00

Vă anunţ că pot zbura!

Terry Poison - Comme ci comme ca

heart

2011-01-07T15:08:00.000+02:00

Mă îndrăgostesc încet, dar sigur de condiţia mea de copil adorabil (şi de creioanele colorate).

Vis visător al unei visătoare de dincolo de Vis

2010-12-28T23:15:00.001+02:00

Uite, mie chiar îmi plac băieţii care scriu. Băieţii rebeli, boemi, cu părul mare şi purtat neglijent, cu teneşi şi cu blugii de-un albastru închis. Băieţii cu chitară şi cu sticla sau cutia de bere Timişoreana. Băieţii care, vara, se urcă în tren şi se opresc tocmai în Vamă sau în Sighişoara.
Dacă aș fi fost băiat, aș fi fost Poetul Fizician pentru că mi-ar fi plăcut Fizica şi pentru că mi-ar fi plăcut să scriu şi să filosofez cu amicii mei la o ţigare şi la o bere pe acoperişul blocului. Sau la o cântare pe plajă sau pe treptele de lemn din Cetate.

I'm an immortal, sir !!

2010-12-28T16:02:00.003+02:00

Am terminat Madam Bovary şi am rămas cu impresia de la început: stimabilul Flaubert nu va ajunge pe lista scriitorilor mei preferaţi.
Intenţionez să citesc o carte de bune maniere, dar de data aceasta filă cu filă. Mi-am însuşit cele câteva noţiuni pe care le-am reţinut răsfoind-o din plictiseală şi mă atrage şi ideea în sine.
Am chef să scriu poveşti şi să compun muzică. Şi să creez un dans deosebit cu care să unesc cele două activităţi creative şi să le port în loc de cercei.
Vreau să scriu despre băieţei de mărimea unei albine care se luptă cu ostaşii vântului şi vreau să scriu despre fetiţe simple care împletesc Timpului panere pentru pruncii furaţi din Viile de pe Dealul lui Moş Costache, un bătrân nu foarte bătrân, dar mai bătrân decât râul ce-i traversează curtea. Vreau să scriu despre motani vărgaţi şi leneşi care, seara, îşi pun cele mai bune ghetuţe şi joacă cu mare veselie pe pistruii neastâmpăraţilor pitici din grădina aceluiaşi bătrân, nu foarte bătrân, dar care miroase a ani mulţi şi a plăcinte de dovleac.
M-am hotărât !!! Mă retrag şi mă apuc de scris!
Ordo Funebris - A Witches Song

Greu de mulţumit

2010-12-26T19:46:00.001+02:00

”Nu sunt în apele mele. N-am cărţi. Ninge. E frig. Sunt posacă. Devin stupidă. Citesc prostii. Asta-i tot şi sper că e suficient.”
Astfel debutează „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” de Jeni Acterian.
Sunt la a treia lectură; ce-i drept, de data asta mai mult am răsfoit decât să citesc.
Crăciunul din anul acesta mi s-a părut trist şi simplu. Poate fiindcă m-am entuziasmat prea devreme, poate fiindcă m-am grăbit şi mă grăbesc în continuare. Zoresc Timpul (involuntar) din cauza anumitor emoţii ce nu-mi mai dau pace de când am reintrat pe porţile şcolii.
N-am mai scris de ceva vreme, dar am simţit că aşa-i mai bine. Mi-am promis să-mi corijez stilul şi să-mi găsesc un fir pe care să-l urmez. O formă pe care să o respect, dar fără succes. Nu pot fi constrânsă, nici „îmblânzită” de hotărâri luate prea devreme. Nu funcţionez după un tipar.
Nici la lectură nu am renunţat chiar dacă mi-am pierdut elanul printre paginile caietelor de Analiză.
Resimt acut sarcasmul cu care au fost scrise literele din citatul de la început de parcă eu aş fi hârtia pe care au fost scrijelite.
Pe lângă prostiile pe care le-am citit (începând cu bloguri şi sfârşind cu Sadoveanu şi Slavici) am descoperit şi lecturi notabile: The Great Gatsby - F. Scott Fitzgerald, câteva povestioare de Hemingway, Maitrey - Eliade, Unchiul Rudolf - Paul Bailey. Nu acelaşi lucru îl pot afirma şi despre stimabilul Gustave Flaubert şi a lui Doamnă Bovary.
M-a plictisit enorm frământarea sufletească a Emmei. Atât de nehotărâtă şi uşuratică. Nu o compătimesc deloc. Se aruncă din disperare în braţele unui curtezan (nu ştiu ce alt termen ar fi mai potrivit pentru îndrăzneţul cuceritor Rodolphe) ca mai apoi să aibă o cădere nervoasă, revenindu-şi doar văzându-l pe Leon - prima ei mare dragoste.
Stupidă carte. Mai stupidă eu că încă îmi pierd vremea cu ea, dar mi-am promis ca am s-o termin.

Le Concert - un film de Radu Mihăileanu

2010-12-24T23:28:00.000+02:00

Un film extraordinar !!! Am traversat o întreagă paletă de sentimente urmărindu-l: am râs (sunt câteva scene adorabile, atât de tipice prin sinceritatea lor), am suferit, m-am revoltat, am zâmbit, am simpatizat caractere (Saşa este un personaj încântător). Un film perfect în care tragedia autohtonă vibrează mocnit.

1, 2, 3 ....

2010-12-22T21:02:00.000+02:00

Ahh !!! Cât pot sa urăsc tăcerea !
E gri, e rece, mă sperie şi îmi creează o stare de agitaţie cumplită.
Mă simt vinovată pentru fiecare cuvânt nerostit !!!!

Hello, says the devil

2010-12-21T18:48:00.000+02:00

Cui îi plac ispitele ?
Mie îmi plac!

Albert SAMAIN

2010-12-17T21:47:00.000+02:00

Soir

C’est un soir tendre comme un visage de femme.
Un soir étrange, éclos sur l’hiver âpre et dur,
Dont la suavité, flottante au clair-obscur,
Tombe en charpie exquise aux blessures de l’âme.

Des verts angelisés... des roses d’anémie...
L’Arc-de-Triomphe au loin s’estompe velouté,
Et la nuit qui descend à l’Occident bleuté
Verse aux nerfs douloureux la très douce accalmie.

Dans le mois du vent noir et des brouillards plombés
Les pétales du vieil automne sont tombés.
Le beau ciel chromatique agonise sa gamme.

Au long des vieux hôtels parfumés d’autrefois
Je respire la fleur enchantée à mes doigts.
C’est un soir tendre comme un visage de femme.

Patetic

2010-12-17T21:41:00.001+02:00

Aş fi vrut să scriu aici atât de multe, dar dintr-o dată mi s-a făcut frică.
Mi-e frică de blog, de ochi străini, de atâtea şi atâtea alte motive.

Mai ales azi ...

2010-12-09T17:30:00.002+02:00

Trăiesc.
Azi am acea stare „dirty, sex, drugs, wasted, vodka, money, fashion, party, night, boys, girls”.
Şi baaam !!! Am revenit printre muritorii de rând, departe de lugubrul zilelor în care am absentat psihic. Îmi doresc să mă dezlănţui, să mă mişc, să fiu liberă !!!

sohodolls - bang bang bang

'cause we're all walking in our sleep ...

2010-11-19T20:44:00.001+02:00

Pot să îmi iau o vacanţă de la mine însămi ? De la irişii albaştri, de la vârstă şi de la metropola zgomotoasă numită inimă ?
Aş deveni o balerină a cosmosului. Aş purta pantofi cu toc şi aş ţopăi din stea în stea până la lună. Dar o altă lună. Una verde sau bleu. Luna mea. Acolo, orice vis ar deveni palpabil. Ar fi vitrina interiorului meu creator.
Îmi doresc să explodez în mii şi mii de particule şi fiecare particulă să fie reprezentarea în miniatură a unui nou univers. Vreau să fiu Hiranyagarbha.
Ar ploua cu lumi noi şi niciodată, picăturile în care vor fiinţa fel şi fel de creaturi, nu se vor opri din căderea lor. Vor cădea etern - fără grabă.
Mă voi naşte iar din picăturile ce se vor zdrobi între ele şi iar voi exploda în alte lumi mai perfecte.
Nu mi-aş chinui creaţille cu timp. L-aş zăvorî într-o cutie; am să ascund acea cutie într-un vârtej de sânge din aorta descendentă. Poate va creşte un copac din artera mea ... şi-mi voi înlocui inima cu coroana sa.
IAMX- Song Of Imaginery Beings

Hello sunshine

2010-11-19T12:01:00.000+02:00

Nu mai am puls. Chiar nu mai am şi nu-mi explic prin ce minune transcendentă mai articulez, respir şi alea alea.
În fine; bănuiesc că asta e doar o bătălie minoră; războiul chicoteşte ascuns pe undeva prin cine ştie ce cotlon al Timpului. E ca o pisică la pândă: nu şti când sare la atac. Şi tocmai de Timp am nevoie.

Utopia

2010-11-04T23:12:00.002+02:00

Chiar aş avea nevoie de ajutorul vostru: nişte băieţi de-a dreptul simpatici şi o fată grozavă au nevoie de votul vostru/ nostru !!!!
Ajută dacă specific că sunt ai mei talentaţi colegi ?!!
Deci:

Ei sunt Utopia şi AICI ii puteţi vota.
Sankiu much.

Sunt superbi

2010-10-09T21:32:00.000+03:00

Starea Bon Jovi

2010-10-01T16:25:00.001+03:00

...atât de languroasă, dar nu folosesc cuvântul cu sens peiorativ. Cum ştiu că asculţi Bon Jovi clar ţi-ai dat seama despre ce vorbesc. O să spun doar ”Always”, iar tu vei exclama ”Aaaa!” şi te vei entuziasma sau vei lua un aer de superioritate reprosându-mi că mă contrazic. Starea Bon Jovi e starea mea de fericire şi veselie. Sunt fericită! Sunt veselă, vreau să râd cât mai mult. Afară e soare şi eu sunt fericită. Nu cred că s-ar putea şi mai bine sau s-ar putea, dar am răbdare. Nu vreau să stric această stare cu vise îndepărtate.
Contează că acum mă simt incredibil. Incredibil îţi spun. E ceva înălţător, inexplicabil, dar minunat. E totul şi e al meu. Hi hi!!!
Şi am să continui să vorbesc la singular petru că tu, chiar tu, cititorul eşti unic. Nu vreau să mă adresez unei colectivităţi; de acum încolo am să mă adresez fiecărui cititor în parte fiindcă fiecare e unic. Îţi spun că eşti grozav. Sunt sigură că citeşti şi încerci să înţelegi ce am fabulat eu aici şi interpretezi fiecare cuvânt, îi urmăreşti nuanţa şi te întrebi dacă mă adresez ţie sau altcuiva. Păi fii sigur că ţie mă adresez. Chiar ţie.
Acum să nu crezi că m-a lovit un autobuz şi am rămas cu sechele şi am deviat puţin de pe ruta iniţială. Sunt doar incredibil de optimistă şi motivată. Am să fiu fericită, am să fiu grozavă şi o să iubesc acest sentiment atât cât va dura. Când va înceta, am să-l resuscitez. Nu pot funcţiona fără fericirea mea. Şi nici măcar nu e o fericire exasperantă de copiliţă fără minte. E o fericire cât se poate de echilibrată şi calmă.

2 ani

2010-09-22T17:56:00.001+03:00

Am doi ani de blogging. Doi ani plini de schimbări de la template până la conţinut, profil, personalitate virtuală. Am început timid, cum spun eu „ în stil hi5” - comercial, anonim, irelevant - cu un top; aniversarea următoare a fost marcată de, probabil, cea mai bună creaţie a mea (debut-apogeu) şi de numeroase schimbări în ceea ce mă priveşte.
Am petrecut doi ani citind bloguri, dându-mi cu părerea pe unul sau pe altul, râzând de altele, admirând persoanele din spatele acestor ferestre către suflet (virtuale) şi ar fi absurd să spun că am pierdut timpul aiurea; să citeşti defularea cuiva şi să ai norocul să fie scris şi bine, e ceva! Îmi place statutul de blogger şi nu vreau să renunţ prea curând la el. Îmi place să scriu, îmi place să fiu cât mai informată, ador să comunic şi să ascult (citesc), iar „Colorez tăcerea” mă răsfaţă îndeplinindu-mi toate aceste mici plăceri.
Totuşi mă feresc să fac din blog un brand, dar nici exclusivist nu vreau să-l etichetez. Mai degrabă, e poarta mea spre online, liantul cu informaţia şi creativitatea.
Despre mine, cea din spatele blogului, numai de bine! Sunt un fel de Peter Pan modern. Nu mă grăbesc să cresc, dar nici nu stau pe loc. M-aş plictisi cumplit.
Am ratat aniversarea cu o zi. Nu mi se întâmplă să uit astfel de evenimente fiindcă toate sunt trecute ca şi Reminder în telefon (addicted to it), dar... ce să mai: am ratat şi cu asta basta!
Până data viitoare:

448 - Ramas bun copilarie - de -Virgil Stoenescu si Octavian Sava - (89, 41min.) muzical

Random III

2010-09-19T17:02:00.001+03:00

Mitoză, meioză, fibroblaste, osteocite, nefroni,sinapse şi câte şi mai câte. Duminica după-amiaza se învaţă la biologie pentru o lucrare care nu va fi trecută. Dubicore. De fapt nu. Ce învăţ acum o să-mi trebuiască la Bac, deci mă prefac că nota de la lucrarea cu „valoare sentimentală” are o importanţă crucială. Asta nu e tot; după bio urmează matematica - tot pentru o lucrare a cărei notă va fi parte dintr-o medie, ca apoi acea medie să reprezinte nota finală din catalog. Atâtea încurcături obositoare.
Încep să am coşmaruri, dar nu coşmaruri arhi-cunoscute, monştrii bla bla, ci coşmaruri legate de Bac, facultate şi scumpirea biletelor de autobuz.
Gata şi cu prima săptămână din ultimul an. A avut de toate: emoţii, draci din plin, plictiseală, fiori simpatici, zâmbete, certuri diplomatice (există), ameninţări, dar sincer nu prea îmi mai amintesc nimic concret. Doar concluzia multor discuţii cu profii, discuţii legate de facultate: facultăţile sunt de căcat indiferent că vorbim de ASE sau Limbi Străine, Bucureştiul e praf, Sibiul e distrus, Craiova e plină de ţigani, iar facultatea de acolo o egalează pe Spiru, Clujul e praf, Iaşi-ul e departe şi praf, Timişoara e anonimă. Frate!!! Dar unde dracu să mă duc ?!!
Mă disperă chestiile astea sau întrebarea „Unde aplici?” E treaba mea, e viitorul meu, facultatea aleasă mă caracterizează şi mi se potriveşte cumplit de bine. Deci e treaba mea şi doar a mea şi nu mă deranjează că e departe de casă. Acest criteriu de selecţie a unei facultăţi îmi pare o mare prostie. Ce treabă are una cu alta?! Parinţii ar spune unii, dar eu cred că părinţii ştiu ce au crescut şi au încredere. Cine se respectă şi are anumite pretenţii de la propria persoană nu va apuca pe drumul pierzaniei.
Mă întorc la lecţiile mele, la angoasele mele, ; mă întorc la marker.ele mele cu care am mutilat enciclopedia fiindcă nu mai am manual (nu pot să învăţ dacă nu am artificii colorate pe foi :)) caietele mele par victime ale unei explozii la o fabrică de creioane colorate).

Lily frost - All i ever wanted to be

Şoşonii castorului / Random

2010-09-15T17:04:00.004+03:00

dansaţi ţesături de pământ
dansaţi întru uitarea voluptoasă
a zilelor uscate de vară.
purtaţi-vă paşii intruzivi
pe suprafaţa cerului teluric
şi continuaţi să dansaţi
ca şi când dansul
ar fi la fel de firesc ca mersul.
(Şoşonii castorului)

Mă gândesc să traiesc veşnic; nici nu prea am de ales. Se tot insistă pe tema aceasta, iar eu ca o copilă altruistă vreau să împlinesc voia celor mulţi, deci am să trăiesc veşnic. Povestea e lungă şi porneşte de la numărul aluniţelor până la Denisa mărturisindu-mi că m-a visat aseară.
Superstiţii ar spune unii şi nu contest. Superstiţii şi simboluri. Tot ceea ce visăm ne reprezintă într-un fel sau altul, este ceva personal şi unic. Nu vreau să insist pe teorii despre vise, subconştient, bla bla fiindcă detest acele explicaţii care ştirbesc misterul, lirismul unor astfel de discuţii.
Eu visez tot felul de prostioare; de la cariera mea politică (sublim) până la eu-fantomă, deci moartă, dar nu într-o manieră macabră, ci una desprinsă din romanele gotice (ceva în gen Madeline Usher).
De aici a pornit toată convingerea mea că sunt eternă. Se pare că semnificaţia acestui vis este pe atât de plăcută pe cât de morbid este visul: îţi moare moartea. Am căutat şi pe net şi explicaţia specialiştilor ar fi că moartea în vis reprezintă trecerea într-o altă etapă, renunţarea la vechile tipare ale vieţii, la stereotipuri şi prejudecăţi şi trecerea într-un nou nivel de toleranţă şi iubire de sine. Cu alte cuvinte: un nou început. Să-mi trăiţi - mister elucidat şi cât se poate de valabil.
Mă întreb ce reprezintă visul în care am o carieră politică strălucită ?!

Şoşonii castorului

2010-09-13T14:12:00.001+03:00

Mi-era o poezie, dar nu vreau să o transcriu azi. Nu-mi găsesc caietul, nu-mi găsesc cheful.

Nina Nastasia - Pentru insomniaci

Omul fereastră

2010-09-09T16:34:00.002+03:00

(din categoria Himere Nevricoase/ Sejur la malul Nebuniei)

umblă gentil cu el
căci s-ar putea frânge
în cioburi mii şi-atunci
dintr-un om fereastră
ai zămisli mai mulţi copii.
nici n-ai realiza că tu
le eşti mamă -
fiecare om fereastră
va dori să-l spargi
şi nu-mi dau seama
cum te-ai descurca
cu-atâtea cioburi
de copii.

Complexele

2010-09-08T22:43:00.007+03:00

(Bănuiesc că a început Dr. Oz)
Stau eu aşa frumos pe scaun (dreaptă) şi mă tot gândesc la o treabă: ce înseamnă să ai complexe ?!! Problema e delicată şi pe fond nervos şi nu dispun de cunoştinţe în domeniu şi cu datul sfaturilor nu mă grăbesc (lăbărţări, razne şi prisosuri de genu: iubeşte-te, iubeşte-te, iubeşte-te; nu te lăsa înjosit/ă de cuvintele celorlalţi, eliberează-te de demonii trecutului, zâmbeşte, poartă roz şi fundiţe şi alte pezevenglâcuri mi se par nule; doar gânduri drăguţe de domniţe şi domnici cu o gravă problemă în ceea ce priveşte felul în care percep realitatea) fiindcă ştiu că dacă ţi-a intrat în cap că ai nasul prea mare, burtă, ochii prea mici, picioare scurte, sâni nema, nimeni nu îţi poate scoate din cap aceste convingeri doar prin simple cuvinte. Înţeleg, gest drăguţ tralalala cu o cireaşă în vârf, dar dacă nu merge, păi înseamnă că nu merge.
Ştiu prea bine ce spun (experienţă proprie, simple observaţii, lectură, doctor Oz, Oprah, etc).
De ce un om devine complexat ? N motive. Unul ar fi că cineva râde pe seama respectivului, de la el gluma de prost gust se propagă cu viteza luminii fugărite de Wile E Coyote şi astfel se declanaşează campania „Să ne batem joc de X". Dar vânătoarea nu e atât de uşoară (nici în Looney Tunes nu e). Se începe din fragedă pruncie, când lui Y i s-a pus pata pe X şi începe o adevărată campanie de defăimare în defavoarea lui X. X se întreabă cu ce a greşit, „de ce el” şi atfel începe să pună la îndoială tot ce înseamnă ca şi om. Dacă jegurile de glume ale lui Y conţin cuvinte cu trimitere la fizicul lui X, păi atunci e clar că X va începe să devină din ce în ce mai nesigur şi să-şi exacerbeze aşa zisele defecte, până ce vor lua proporţii catastrofice, dar deloc nu se gândeşte că Y e un încuiat educat în cine ştie ce hrube triviale ce exală prostie prin toţi porii cărămizilor, ferestrelor, ţiglelor, etc.
Anii trec, X creşte, dar cuvintele lui Y îi râmân tatuate pe suflet. Cu cât X creşte, cu atât complexele se dezvoltă că nişte paraziţi nesimţiţi şi ajung ca nişte borţoşi ce zâmbesc cu superioritate chiar şi lui Dumnezeu. Din această cauza X este timid, retras, nesigur, interiorizat, timorat. În timpul ăsta micul retard Y creşte şi el (şi obligatoriu ajunge un cocalar borţos) şi odată cu el cresc (pe lângă gradul de putrefacţie al creierului) orgoliul, nesimţirea şi răutatea. Y nu are nici o treabă în afară de faptul că e un prost, în schimb bietul X se teme să iasă din carapace, ratând astfel şansa de a dovedi cât de grozav e.
De ce există oameni (abjecţii) ca Y ? Pentru că oamenii ca X sunt prea finuţi, uneori speriaţi să riposteze -nu ar fi greu, dar ce te faci cu rinocerii Y care evident sunt şi violenţi?!! Păi da, că dacă nu scutură puţin pumnul, nu-şi arată valoarea de pitecantrop.
Ce cred eu ?! Comportamentul lui Y denotă inferioritate; mereu m-am întrebat cum de Y are tupeul să se ia fără motiv de X. Treci fain frumos pe stradă şi se trezeşte un brontozaur să facă glume pe seama ta; tu om cu toate cele la mansardă treci pe lângă fără să-i dai atenţie dinozaurului, dar furtuna ce a declanşat-o în sufletul tău e exact ce spera şi ceea ce te va măcina. E imposibil să nu te atingă un cuvânt jignitor chiar şi puţin; aşa începi să-ti pui întrebări inutile şi încet încet începi să crezi că aşa te văd toţi: „sunt oribil/ă”; „o doamne s-a uitat urât la mine”; ’râde de mine”; „peroanele ca mine nu merită să aibă z chestii”; „nu sunt în stare de nimic”, etc.
Din aceste cauzae X se va simţi întotdeauna inferior celorlalţi; abia de va avea curaj să interacţioneze. Oamenii îl vor speria.
De ceva timp încerc să-mi dau seama cum de Y are atâta respect de sine. Tu, om cu un grad de cultură existent, îl vezi pe stradă şi observi că se comportă ca un pescăruş turmentat; alţii ca tine la fel, dar EL-Y, el se crede absolutul uman, grozav, perfect, splendid, cel mai tare din parcare şi nimeni şi nimic nu va fi în stare să-i dovedească contrariul. De unde atâta încredere ? Răutatea lui a lovit un om, l-a pus la pământ. Păi ce să-i gâdile orgoliul dacă nu o astfel de victorie ?!! Azi pe X, mâine pe Z, poimâine pe Ţ şi aşa Y al nostru devine un monstru, unul nepăsător, incuiat, înfumurat.
Aş vrea să-i spun lui X să nu mai pună la suflet grohăielile pitecantropeşti ale dinozaurilor, dar pentru X nu va fi deloc uşor. Gestul e de apreciat, dar X nu are nevoie de cuvinte. Le ştie şi el. X trebuie să se ridice de unde l-a trântit Y, să se scuture şi să meargă mai departe. Dar e greu. Evident X are nevoie de persoane care să-i fie alături chiar şi cu acele cuvinte încurajatoare. De prieteni.
Dragă X încă ceva. Trebuie să înţelegi că specimene ca Y există, la fel cum există cei ca tine şi ca prietenii tăi, dar nu dispera. Aminteşte-ţi că dinozaurii au dispărut, iar acum pământul e populat de homo sapiens. Tot ce pot să spun e să ignori prezenţa acestor creaturi; din păcate mărimea (prostiei) lor îi face mai mult decât observabili, la fel şi croncăneala agramată, dar trebuie să înveţi să accepţi tot ceea ce te înconjoară. Dacă ei nu sunt în stare, fii tu.
Şi mai ştiu că acele complexe vor dispărea treptat, dar procesul distrugerii lor e lung şi anevoios. Ai răbdare şi fii consecvent.

(Am găsit un întreg articol despre complexe.)

Monolog la malul cerului

2010-09-08T11:25:00.001+03:00

(din categoria Himere Nevricoase/ Sejur la malul Nebuniei)

exist şi sunt de când mă ştiu;
exist la fel de sigur ca ...
ca un copac.
şi mă întind de aici
până unde îmi doresc,
dar atât cât să nu încurc
întinderea de cer fluid.
(moment confuz)
nu m-am lămurit încă
dacă stau cu capul în jos
sau cerul ăsta-i plumb topit.
cert e că nu stă o clipă potolit;
dintr-o dată mă întreb
de mai exist. nici copaci
n-am zărit...
doar cer topit.

Himere nevricoase / Sejur la malul Nebuniei

2010-09-07T15:19:00.004+03:00

Aseară mi-a venit ideea. Citeam şi brusc am realizat că mi-e dor să scriu. Nu vreau să mai spun „obişnuiam să scriu”. Mi se pare o trădare faţă de bucuria şi nevoia mea de a scrie, de a povesti, de a împodobi hârtia cu ciorchini de litere şi cuvinte. Mi s-a făcut dor de poziţia de visătoare pe care o adopt de fiecare dată când mă aşez şi am în faţă o coală ce se vrea gătită cu cele mai alese ţinute literare, de ronţăitul pixului sau al creionului atunci când caut în străfundurile fanteziei cuvinte alese, de felul în care îmi împreun mâinile deasupra capului şi de felul în care îmi înclin capul şi mă pierd pe fereastră, cu gândul ţopăind pe crengile copacilor, de felul în care mă agăţ de marginea biroului şi bat tacticos cu degetele un ritm iluzoriu. Sunt gesturi şi acţiuni care în alte împrejurăi îmi par seci, dar atunci când însoţesc orele în care scriu devin părţi din ritualul creaţiei.

În felul acesta, aseară a luat naştere acest conglomerat de versuri nebune. Sunt dubicore (nu cred că există cuvânt mai potrivit pentru a le descrie) şi fără noimă, dar sunt ale mele şi din cauza lor am dormit doar 4 ore, dar nu spun asta ca şi când m-aş plânge; era doar o constatare cu rolul de a umple un gol în frază. În fine.

<*>

(Semnul de carte)

mi-am uitat într-o carte
un an din viaţă;
bănuiesc că cine l-a găsit
şi l-a însuşit, poate,
crezând că-i doar
un semn de carte amărât.

Cazul Magheru - Mihail Drumeş

2010-09-07T14:40:00.001+03:00

Cartea este excepţională, „piatră de hotar” a romanului psihologic românesc, dar asta nu este părerea mea.
Subiectul este inedit. Felul în care scrie Drumeş este superb, dar nu mă prea prind romanele psihologice.
Mustrările de conştiinţă ale personajului sunt materializate sub forma unui personaj imaginar cu care, Ilarie Magheru, poartă discuţii în contradictoriu, Ilarie fiind deseori surprins în ipostaza învăţăcelului.
Romanul se desfăşoară pe 2 planuri: cel real şi cel imaginar, (conversaţiile imaginare şi visele protagonistului), nu mi s-a părut că scriitorului i se potriveşte acest stil, cu toate că romanul a fost primit cu mare entuziasm.
Mi s-a părut o poveste exagerată; în acţiune sunt concentrate prea multe planuri (psihologic, spiritual, etc.), iar punctul culminant chiar a răsturnat tot ceea ce un cititor a clădit până atunci.
Exodul este asemenea unei ploi de vară, calm şi scurt.

Bădăranii - Carlo Goldoni

2010-09-06T22:41:00.002+03:00

(Iubesc această piesă. Îmi aminteşte de serile de toamnă când stăteam ascunsă în spatele canapelei şi ascultam discuri.)

Scriam cu ceva timp în urmă...

2010-09-06T20:30:00.006+03:00

(Necrolog)
Grădina mea -sanctuar de-amar,
Se pierde-n negura amurgului;
Umbre ţâşnesc dintre copaci
Şi-n cor mut se întrupează -
Se pierd pe portativul stelelor,
Se-ndepărtează...

În alte nopţi te vor purta pe tine
Pe catafalcul notelor,
Te vor purta spre locul unde
Am scrijelit o rapsodie-n Do major:
Exodul nostru. Necrolog.

(Păpuşa cheală)
cât albastru în nemişcarea-i de porţelan.
au topit cer şi-apoi i l-au turnat
peste retinele de sticlă.

cât roşu-n sărutările-i pictate,
cât erotism schiţat
pe buzele-i de moarte mute.

câte tăceri a adunat
în paralizia-i mutilată
de fâlfâit de ani şi praf.

câtă uitare....

I want a brighter word than bright

2010-09-06T20:18:00.001+03:00

Fanny Brawne: I still don't know how to work out a poem.
John Keats: A poem needs understanding through the senses. The point of diving into a lake is not immediately to swim to the shore but to be in the lake, to luxuriate in the sensation of water. You do not work the lake out, it is a experience beyond thought. Poetry soothes and emboldens the soul to accept the mystery.
Fanny Brawne: I love mystery.

(Bright Star)

Crazy, crazy, crazy night

2010-09-05T22:06:00.002+03:00

Sunt agitată. Întreg organismul meu e cuprins de o vivacitate ceva de speriat şi nici ora nu e tocmai potrivită. Ceea ce sunt s-a transformat într-o nebunie dinamică şi colorată. Celulele ţopăie, aleargă, dansează, râd, se împing. Le-am atenţionat că dacă nu se potolesc am să le trimit la culcare fără desert, dar mă ascultă ?!! Nu.
Este momentul lor şi nu le pasă deloc de ceea ce le spun; nu m-ar deranja dacă mâine nu ar trebui să mă trezesc la o oră imposibilă. Cel puţin, ştiu că la gimanstică nu o să mai am nevoie de încălzire.
Plănuiam ca în acest sfârşit de săptămână să termin Persuasion (J.A), dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, m-am apucat de Cazul Magheru -Mihail Drumeş.

Noapte fluffy!

Pentru că-mi face o deosebită plăcere să spun „pam pam”

2010-09-05T15:36:00.007+03:00

E ca atunci când eşti copil şi ţi se pune pata pe ceva total inutil, dar ţie îţi place şi în ochii tăi acel ceva devine un absolut colosal, iar faptul că îl ai îţi face o deosebită plăcere. La fel este şi în cazul meu şi al acestui minunat „pam pam”.

Simt că trebuie să fac ceva pentru mine, pentru liniştea sinelui meu, pentru a nu mă mai simţi asemenea unui satelit - desprinsă de tot ceea ce ma înconjoară şi cu capul nu în nori, ci în cosmos. Sentimentul de plutire e plăcut, dar şi să pluteşti fără a avea o legătură cu realitatea nu mă încântă. Am impresia că, totuşi, îmi fac prea multe griji si prea devreme, dar în acelaşi timp încerc să mă conving că îmi fac griji cu un motiv: sunt prea dezordonată când e vorba de viitor şi de sentimente. Tocmai mi-am dat seama că după acest an, se va schimba totul şi aceasta schimbare va fi permanentă, va trebui să mă obişnuiesc în fiecare zi cu altceva. Adio rutină, adio confort al previzibilităţii ... I am in misery.
Din anumite puncte de vedere abia aştept această cursă a schimbărilor, abia aştept să simt savoarea dinamismului viitoarei mele existenţe, dar e ceva ce nu-mi dă pace. Îmi este frică de viitor. Mi-l imaginez ca pe o creatură nu malefică, ci neînteleasă, diferită.
Ok, o să spun direct fără eufemisme: mi-e frică că voi eşua ca şi adult, dar e o frică care îmi devorează visele, calmul, liniştea, fericirea. Mă sufocă, mă vânează şi când am impresia că s-a plictisit de mine, revine şi mai feroce.
Am nevoie de timp de acomodare, dar după o anumită vârstă nimeni nu ţi-l mai oferă. Dintr-o dată se aşteapta toţi să devii un fel de super erou şi să faci faţă cu brio încercărilor pe care ţi le impune statutul de adult. Toţi se aşteaptă să ştii totul de prima dată, să nu greşeşti, să nu te plângi, să fii dintr-o dată expert în economie, finanţe şi tot felul de aiureli ce ţin de birocraţie, să arăţi impecabil.
Ştiu că sunt atâţia care au reuşit şi continuă să reuşească, doar am două exemple cât se poate de clare (un exemplu face plăcintă şi conserve pentru iarnă în bucătărie, iar un alt exemplu butonează la laptop în sufragerie), dar asta nu mă împiedică să-mi fie frică.
Probabil tot eu sunt de vină pentru că mi-am stabilit nişte ţeluri care nu vor fi tocmai uşor de realizat, dar mereu am făcut asta; m-am aruncat în tot ce a fost mai greu şi indiferent de cât de mult am regretat sau pătimit, n-am dat înapoi. M-am ambiţionat şi am reuşit tot ce mi-am propus. Şi ... mi-a fost bine. Până la urmă chiar nu-mi pasă. Vreau să reuşesc, vreau să fiu mândră de mine şi o să am din ce în ce mai multe pretenţii de la mine. Sunt destul de severă când e vorba de mine.
După ce am să închei aici, mă voi calma şi voi privi totul cu mai multă seninătate şi optimism fiindcă aşa sunt eu; mă stresez cu mult înainte ca o problemă sa apară. Şi-n plus, nu pot sta supărată, nervoasă sau speriată mai mult de câteva minute. Ce farmec ar mai avea ziua de azi dacă as sta pomosorâtă şi încruntată, în plus, plăcinta nu ar mai avea acelaşi gust dacă aş savura-o cu o umbră de nelinişte! Ar fi o crimă impotriva micilor plăceri care mă entuziasmează atât de mult. Deci gata, Iulia. De-acum spre bucătărie şi de acolo, unde te mai poartă duminica şi apoi fiecare zi, fiecare zâmbet, vis, culoare, speranţă, vară ...

Pam pam

2010-09-05T14:52:00.002+03:00

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Obligatoriu semne de carte. Am o mulţime de astfel de semne primite sau cumpărate, de cele mai multe ori reciclate (o etichetă simpatică, o felicitare deosebită, decupaje din ziare).
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Eu îmi ofer cărţi drept cadouri, ceilalţi nebunii de eşarfe şi accesorii (pentru care sunt foarte recunoscătoare).
3. Citiţi în baie?
Reviste, suplimentul Adevărul literar & artistic, ingredientele şi modul de utilizare al cosmeticelor, etc. Deci da.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
M-am gândit, dar apoi m-am răzgândit. În schimb am scris o poveste. Deocamdată o păstrez pentru mine.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Cele de la Adevărul, Financiarul şi Jurnalul Naţional, deci. O idee grozavă, mai ales că sunt şi ieftine, iar cei care s-au ocupat de aceste proiecte au făcut o treabă grozavă în alegerea titlurilor. Mai este şi colecţia „Prima dată” (o serie de antologii dedicate premierelor la persoana întâi. Conceptul aparţine Editurii Art, care a invitat personalităţi din diverse domenii să scrie în aceste mici cărţi de colecţie.)
6. Care este cartea preferată?
Această întrebare îmi repugnă. Nu pot găsi un răspuns satisfăcător. Silabisesc un titlu, apoi mă răzgândesc, ca într-un final să revin, dar de fapt, nu, tot nu e aceea cartea preferată. Şi nici nu vreau să arunc clişeica propoziţie: „toate cărţile citite sunt preferatele mele”; mi se pare o dovadă de snobism. Unele cărţi le găsesc a fi deosebite, altele dezamăgitoare, uneori de-a dreptul dezastruoase, dar asta ţine numai de gustul meu şi e prea devreme să deleg o carte preferată, mai am atâtea de citit. În ultima oră a vieţii mele, am să spun şi care este cartea mea preferată fiindcă atunci chiar nu mai am găsesc o alta şi să mă răzgândesc.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Am recitit majoritatea cărţilor parcurse în ultimii 3 ani, dar în timpul dedicat recitirii lor aş fi putut citi altele; aşa că prefer să recitesc doar fragmentele care mi-au plăcut (fragmente pe care le subliniez şi le transcriu într-un caiet).
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Doresc. Şi primul nume care mi-a venit în minte: Ray Loriga, apoi Ana Blandiana, Margareta Miller Verghy şi Jane Austen - dacă aş reuşi să călătoresc în timp, Andrei Pleşu şi Claudiu Komartin (poet). Dar ar fi atât de bizar; sunt absolut sigură că aş fi extrem de timidă şi tăcută. Mă mulţumesc doar cu câteva cuvinte scrise pe volumele lor.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
În timpul şcolii discutam cu o colegă, întotdeauna cu mami şi mai nou discut pe diferite blogui şi încerc să scriu recenzii cărţilor citite, cu toate că „recenzie” e mult spus, mai bine „părere”.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Titlul, o părere a unui critic, o recenzie dintr-o revistă (Dilemateca), dar astea nu sunt motive, ci criterii.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Mă sperie termenul „obligatorie”. Presupun că portofoliul literar al unui scriitor care să-i fi plăcut respectivei persoane. Din bun simţ, naivitate şi optimism n-am să mă refer la „lecturile obligatorii” - cele din şcoală.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
În vie, pe o pătură.
Sau in pat.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Nu mă deranjează muzica atunci când citesc. Ce-i drept volumul Media Player-ului este la min.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Am încercat de câteva ori, dar imi pierd răbdarea, îmi obosesc ochii şi nu mă pot concentra deloc.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Nu contează. De obicei când vreau să citesc o carte şi se întâmplă să nu o am, o cumpăr. În rare ocazii împrumut, dar asta nu înseamnă că sunt împotriva bibliotecilor. Sunt sfinte.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Nu găsesc cuvinte potrivite pentru a formula o frază. N-aş vrea nici să cad în ridicol, scriind ceva patetic şi siropos, dar nici n-aş vrea să răspund în doi peri - superficial. Promit să mă gândesc.

Răscoala - Liviu Rebreanu

2010-09-03T11:49:00.003+03:00

Sunt revoltată! Şi eu ca şi ţăranii.
Întâi de toate, romanul este extraordinar; scris simplu, fără bubicozulofisme stilistice şi fără exagerări. Este scris în maniera romanului Ion, roman realist de observaţie socială. Ca şi în romanul înainte meţionat, structura este divizată în 3 părţi şi anume: planul destinului individual - cel al lui Titu Herdelea, dar şi Grigore Iuga; planul destinului familiei -familia Iuga şi planul destinului comunităţii - ţăranii din judeţul Argeş.
Titu Herdelea pleacă din Ardeal cu dorinţa de a ajunge ziarist şi astfel ajunge în Bucureşti, unde se confruntă cu o viaţă neaşteptat de tumultuoasă. Norocul nu-l părăseşte, întâlnindu-l astfel pe Grigore Iuga, fiul boierului Miron Iuga. Între ei se leagă o prietenie deosebită şi fructuoasă.
Situaţia în România nu era tocmai bună, Titu ajungând în ţară într-o perioadă de tulburări şi lupte politice, toate generate de „problema ţăranilor”. Dorind să scape de aşa zisa „sclavie” adică munca „la boier”, ţăranii din toată ţara pornesc o revoluţie sângeroasă, aproape apocaliptică.
În următoarele capitole accentul se pune pe destinul satului Amara, moşia conului Iuga şi asupra sătenilor şi a frâmântărilor acestora.
Aici vroiam să ajung. Într-o primă fază mi-a părut rău de bieţii oameni, dar cu cât acţiunea avansa, cu atât adevăratele lor caractere ieşeau la lumină: proşti, leneşi, FOARTE leneşi, nerecunoscători, gălăgioşi, prefăcuţi, linguşitori, fricoşi, naivi, iar FOARTE leneşi, lacomi, mincinoşi, hoţi, violenţi, barbari, sălbatici.
De asta sunt revoltată. După ce că boierul bătrân a fost drept cu ei şi muncea cot la cot cu ei şi le mai şi ţinea partea şi le oferea atât cât aveau nevoie, tot ei cu gura mare şi nemulţumiţi şi proşti (apropo, discut despre un caz izolat, probabil în alte părţi sătenii aveau de ce se revolta). Şi de ce barbari?!! Fiindcă atunci când au observat că satele din jur au fost prinse în revoluţie, s-au hotărât şi ei să alunge boierii din Amara, dar cum: dându-le foc conacelor, distrugând întreaga muncă (până la urmă a lor), furând şi cel mai grav, ucigând boierii. S-au comportat execrabil, exact ca animalele, conduşi de un instinct primitiv.
Aseară am terminat cartea şi la fiecare pagină stăteam ca pe ace. Am fost atât de absorbită de poveste încât mi-au dat lacrimile când l-au batjocorit şi omorât pe Miron Iuga şi mai apoi chiar m-am bucurat când armata a intervenit şi i-a pedepsit fără milă. Uitasem sentimentul acesta, uitasem intensitatea trăirilor provocate de un roman foarte, foarte bun.
În continuare sper să termin week-endul acesta Persuasion (Jane Austen) , apoi urmează Craii de Curtea Veche (Mateiu Caragiale) şi Ciocoii vechi şi noi (Nicolae Filimon).

Aseară ascultam pe radio România Cultural piesa „Oraşul cu salcâmi”, adaptare dramatică radiofonică realizată de Rodica Suciu (regia artistică fiind realizată de Titel Constantinescu) după romanul lui Mihail Sebastian şi tocmai mi-am dat seama că Cello Viorin era nebun. Când am citit romanul mi l-am închipuit ca fiind mincinos şi gelos, dar aseară mi-a fost clar că era nebun. Închipuirile sale demne de romane nu erau ale unui farsor, ci ale unui om nebun.

And I'll be there forever and a day - Always

2010-09-02T16:55:00.003+03:00

Tocmai ce-am realizat că este toamnă.
Doare... doare ca şi când, toamna s-ar fi rupt din mine şi m-a lăsat sângerând.
Am rătăcit prin anotimpul meu şi am pierdut noţiunea timpului sau a spaţiului.

(V.)

Gaura neagră

2010-09-02T14:02:00.003+03:00

scoate-mi vara din sânge!
mă arde şi sângele îmi fierbe -
în mine plouă roşu.
scoate-mi zilele din plămâni;
le-am respirat cu-atâta poftă
încât n-am realizat
că le-am absorbit
şi-acum se zbat haotic -
prin vene-mi circulă ceasuri.
scoate-mi oamenii din ochi!
sunt prinşi de retine şi
mă jenează -
ochii mei au chip şi membre.

scoate-mi universul din măduvă.
redă-mă mie!

4 zile, 4 cărţi

2010-09-01T10:13:00.006+03:00

Ce am făcut cât n-am avut calculator ( se pare că o hoardă de viruşi barbari mi-au asediat PC-ul şi tot eu sunt de vină că „l-am distrus” stând pe twitter şi facebook. Mereu sunt eu de vină; sunt un geniu malefic al informaticii şi scopul meu e să-mi distrug liniştea sfâşiind, naiba ştie cum, amărâtul ăsta de PC.) ?!!

Am citit, mi-am distrus chitara (chiar regret ultima acţiune) şi am terminat în sfârşit un drag proiect, o povestioară despre copilăria eternă, etc. Aş fi ipocrită dacă n-aş recunoaşte că mi-a prins bine această pauză, îmi pare rău doar că am ratat un eveniment care ar fi trebuit să îmi redea liniştea sufletească.

***

Sub cerul liber având drept pernă iarba - Lian Hearn

Într-un cadru exterior fantasmagoric, vegheat de peisaje nipone tipice, cu creste îndrăzneţe, ceruri prea albastre pentru a fi privite şi păduri ce fiinţează alături de creaturi sacre şi săteni, iarna îngheaţa un conflict ce are în mâini soarta atâtor personaje de seamă.
Tânărul Otori Takeo hotărăşte să-şi clădească propriul destin, dar nu-i va fi uşor fiind umărit din două părţi de moarte, dar el este Îngerul din Yamagata, iar ajutorul va veni de unde nu se aşteaptă.
La fel ca Takeo, Kaede Shirakawa trebuie să-şi dovedească curajul într-o lume guvernată de bărbaţi şi prejudecăţile lor. Tânăra va trebui să îi convingă pe bărbaţi că e demnă să conducă două din cele mai mari familii din Ţara de Apus: Shirakawa şi Maruyama, dar nici chiar pentru o tânără atât de dârză şi cu o minte ascuţită nu va fi uşor. Japonia din acea vreme era clădită pe tradiţii străvechi, iar o femeie puternică îi îngrijora pe conducători.
Cea de-a doua carte a ciclului Legendele Clanului Otori este o poveste a destinelor, a alegerilor şi a maturităţii. În acea lume, dragostea trebuie să treacă peste atât de multe obstacole, dar curajul protagoniştilor va fi răsplătit cu cele mai înalte şi pure sentimente.

***

Strălucirea lunii adierea vântului - Lian Hearn

Cel de-al treilea şi ultimul volum al ciclului Legendele Clanului Otori dezgheaţa conflictele ce mocneau sub zăpadă. Odată cu venirea primăverii izbucnesc şi luptele pentru supremaţie, dreptate, răzbunare, onoare şi iubire. Cele trei cărţi se continuă într-o perfectă armonie şi pe parcursul lecturii nu ai nicio clipă senzaţia că acţiunea ar stagna sau că personajele ar îngheţa într-o anumită perioadă a destinelor lor. Acţiunea este dinamică, curge asemenea râurilor purificatoare şi atinge paroxismul printr-o explozie de evenimente neprevăzute.
Scrisă cu aceeaşi delicateţe de gheisă, cartea surprinde ceasurile tumultoase, hotărârile luate şi agitaţia interioară a personajelor în ajunul şi-n mijlocul luptelor. Ascuţişul conflictelor se resimte fără a fi nevoie de o descriere minuţioasă a câmpurilor de luptă sau a ferocitrăţii cu care luptau soldaţii.
Aparent, acest ciclul al războaielor şi al invidiilor, pare o prăpastie fără fund ...
Îmi place mult modul în care scrie Lian Hearn (pseudonim literar al lui Gillian Rubinstein). Fineţea ei se aseamănă cu picturile lui Sesshu şi cu melodiile interpretate de gheişele din marile case de ceai.
În afara acestui roman, scriitoarea a mai publicat alte două cărţi, strâns legate de cel de-al doilea volum al Legendelor... .

***

Pădurea Spânzuraţilor - Liviu Rebreanu

În primul rând, am fost uimită să aflu că Liviu Rebreanu, săvârşindu-şi studiile în Ungaria, s-a întors în ţară pentru a se perfeţiona în vorbire şi-n scrierea limbii române.
Romanul mai sus numit a pornit de la un tragic eveniment petrecut în familia scriitorului şi anume uciderea fratelui său pe front. Povestea este scrisă în memoria acestuia, iar câteva elemente sunt chiar descrieri a anumitor momente din viaţa de soldat a fratelui şi experienţa militară a autorului. Titlul este inspirat de o fotografie care i-a fost arătată lui L.R de către un amic, fotografia constituind o dovadă a monstruozităţii cu care erau trataţi cehii: spânzuraţi de ramurile copacilor, osândiţi să atârne astfel până la noi ordine date de către un general prea sadic sau prea nebun.
Romanul debutează într-o manieră sinistră, Apostol Bologa pregătind decorul pentru o execuţie a unui dezertor. Fără nici o remuşcare, tânărul caporal execută ordinele cu o inumană stăpânire de sine şi severitate.
Cu cât acţiunea avansează, cu atât este vizibilă o schimbare în caracterul personajului. Remuşcările îl ajung, frământările sufleteşti îl devorează, iar vestea că va fi mutat pe frontul românesc fiind nevoit să lupte împotriva românilor declanşează în conştiinţa tânărului un sentiment de răzvrătire şi durere. În urma acestor conflicte interioare, Apostol se hotărăşte să dezerteze şi să lupte alături de fraţii săi, românii, dar planurile sale sunt zădărnicite fiind prins şi condamnat la moarte.
Romanul are forma unui bumerang; dacă în debut, caporalul a asistat şi a contribuit cu un vot la osândirea unui soldat, la final are parte de aceeaşi pedeapsă, dar perspectiva morţii nu-l mai sperie. Se comformează spunându-şi că e mai bine aşa.
Protagonistul romanului se află într-o permanentă agitaţie interioară fiind sfâşiat între răzvrătirea împotriva nedreptătii şi imposibilitatea lui de a face ceva, fiind sub conducere austriacă. La fel de nefericit este şi in plan spiritual. În copilărie pierde iubirea pentru Dumnezeu, dar o redescoperă târziu, în apropierea sentinţei sale. Acest fapt îi conferă o oarecare linişte şi pace ce calmează tempestuoasa sa conştiinţă.

***
Ciuleandra - Liviu Rebreanu

Şi de aceasta dată, autorul şochează încă de la început, povestea debutând cu un puternic erotism morbid: uciderea Mădălinei Faranga de către un soţ nebun din gelozie, Puiu Faranga.
Când tânărul îi mărturiseşte tatălui, boierul Faranga, fapta sa (de unde atâta sânge rece şi simţ al responsabilităţii la un tânăr răsfăţat, nu ştiu), bătrânul este preocupat, întâi şi întâi de a păstra nepătat numele familiei, astfel încropeşte un plan şi apelează la relaţiile sale pentru a ostoi avântul pe care l-ar fi luat această tragică întâmplare. Susţinut de autorităţi, bătrânul îşi îndeamnă fiul să pretindă că fapta este doar o consecinţă a nebuniei şi astfel reuşeşte să evite condamnarea şi închiderea urmaşului său adorat. Tânărul este închis într-un ospiciu, iar soarta face să încapă pe mâinile unui doctor misterios.
Într-un final jocul nebunesc devine din ce în ce mai credibil, până când, graniţa dintre minciună şi adevăr se subţiază într-atât încât, la un moment dat dispare.
De ceva timp caut şi filmul cu acelaşi titlu, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Am înţeles că este foarte bun.

***

În continuare citesc Răscoala (încă 165 de pagini) şi astfel îmi închei socotelile cu acest autor (L.R.) şi Persuasion (Jane Austen). Îmi place cartea la nebunie, mai ales că este în engleză şi clar nu ai cum să compari sentimentul când citeşti o carte tradusă cu cel când o citeşti în limba de origine. În sfârşit pot spune că o citesc pe adevărata Jane Austen (încă caut Northanger Abbey).
Spor la lectură!

loVe

2010-08-31T22:10:00.000+03:00

Bine recunosc! Îmi place, nu pot uita şi mi-e dor şi o să-mi fie şi de acum încolo fiindcă a fost ... frumos. Soartă crudă, de ce tocmai eu?!! Eram perfect fericită fiind Elizabeth Bennet, dar a trebuit să fii tu Darcy !!
Vreau şi nu vreau să-mi treacă, dar vreau să-mi treacă.

Mărturii din raftul cu cărţi

2010-08-24T17:35:00.002+03:00

Am nevoie să revin cu picioarele pe pământ, altfel risc să mă pierd iar cu sculptorul meu prin locul nostru închipuit. Iar am să uit de mine pe balcon, privind spre centura norilor şi iar am să fac insolaţie.
Nu pot ignora prozaicul realităţii, dar nici nu-l mai blamez. Avem tangenţe exact cât să nu ne luăm la bătaie şi atât cât să nu ne reproşăm tot felul de cuvinte care ar putea dăuna liantului nostru şi aşa firav.
Ieri i-am făcut o vizită realităţii. La magazin. Evident, cât au durat cumpărăturile am rămas la secţiunea „Cărţi/Reviste” (revista Vogue-5 euro!!! Mult.). Am văzut o grămadă de titluri care înainte îmi făceau cu ochiul datorită coperţilor cartonate şi încântător colorate. De data asta am ignorat avalanşa de culoare şi ambalaj. Jurnalul Oanei Pellea aştepta cuminte printre zecile de alte volume care strigau asemenea femeilor din piaţă să cumperi marfă de la ele. Twilight şi Harry Potter îşi disputau tronul pe rândurile de sus, iar colecţiile chic îşi fluturau genele false din spatele ochelarilor de soare Police sau a unui pahar de Martini. Merci dragelor, am experimentat şi lumea voastră. Plină de culoare, dar prea dinamică pentru gustul meu.
Total absorbită de căutarea mea, m-am lovit de două fetiţe ...simpatice care dezbăteau grave probleme sociale: Adam Lambert e gay !!! Wuau! Uite biografia lui Robert !!!
Într-un final am găsit ceea ce căutam. Pe rândurile de jos erau înghesuite câteva cărţi ce aparţineau unor autori care nu au avut norocul să fie atât de mediatizaţi. Culmea e că majoritatea cărţilor aparţineau literaturii japoneze. Acolo am găsit şi Lian Hearn - Legendele Clanului Otori vol.III -obiectul căutării mele. Dulce regăsire te îmbrăţişez.
La casă altă surpriză (şi nu mă refer la faţa acră a angajatei; sunt obişnuită). O doamnă în vârstă, din spatele meu îmi ia cartea şi o răsfoieşte. M-am întors şi mi-a zâmbit spunându-mi că văzându-mă şi-a amintit cât de mult îi plăceau cărţile. După ce a văzut preţul a rămas de-a dreptul şocată. Şi-a strigat soţul: „Mihai! Mihai, uite domnişoara dă x lei pe o carte şi nu pare deranjată de preţ. Uite ce gest!" Am lămurit-o că atunci când îmi doresc o carte, o cumpăr chiar dacă preţul e mai ridicat. Prefer să renunţ la altceva, în plus, cartea face parte dintr-un ciclul de romane şi nu puteam lăsa colecţia incompletă. Mi-a venit rândul la casă. Am plătit şi apoi ne-am spus la revedere.
Mie mi se pare ciudat când cei mai în vârstă îmi spun că tinerii nu mai citesc. Mie mi se pare că citesc. Cunosc ireal de multe persoane care citesc. Dar cineva m-a lămurit ieri. „fac parte din cercul tău de cunoştinte. Raportând asta la numărul total de tineri din oraş vezi care e rezultatul.”
Dezamăgitor.
(Dar oare nu suntem descurajaţi de preţurile exorbitant de mari din librării?!!)

După-amiază de oraş

2010-08-22T16:25:00.001+03:00

(exerciţiu literar)

Linişte
... până când o maşină zguduie tăcerea amiezii, apoi nimic.
Linişte.
Un nor stingher priveşte-n josul străzii. Gol. Doar vântul înfioară discret praful şi cele câteva frunze care nu s-au lăsat copleşite de moleşeala zilei. Într-o altă stradă, un oarecare trandafir îşi scutură plumbul din priviri.
E cald. Chiar şi pentru vară, e cald. Nu-i de mirare că s-a ascuns într-una din casele cu draperiile trase. Probabil acum stă aşezată comod într-o sufragerie cochetă, ascultând o doamnă cum povesteşte afectat... nu stiu ce. N-am îndrăznit s-o întrerup şi ... am cam pierdut şirul vorbelor ei. Gândurile mele sunt departe. Mai departe de crestele ferestrei, mult mai departe. Las vara să-şi savureze glorioasa răcoare şi-mi întorc privirea spre o casă cu ferestrele larg deschise. Sunt sigură că acolo locuieşte o tânără cu rochie albă şi ochii albaştri. Poate are şi părul lung, plăcut ondulat şi de culoarea cerului de seară. Acum e aşezată la birou. Citeşte. Ridică o sprânceană şi pufneşte abia perceptibil când întâlneşte anumite pasaje; de cele mai multe ori zâmbeşte discret şi dă pagina mai departe, apoi o alta şi încă una, până când, absorbită de lectură, uită de timp, de spaţiu, de prezent şi-ncepe să trăiască-n lumea imaginată de autor. Tresare! Priveşte (aparent) în gol, dar îşi aminteşte că nu are ceas în cameră (sigur personajul feminin din carte avea ceas în cameră). Oftează, lasă cartea jos şi se-ndreaptă spre hol. Brusc se opreşte în faţa peretelui, pe care , atârnat, un ceas silabiseşte ora. E fără zece. Fata se-ntoarce şi iar se abandonează poveştii.
Mă-ntreb ce citeşte. Poate am s-o-ntreb cândva. Când am să-i fac o vizită şi am să-i ofer un ceas. O las şi iar mă intorc în stradă.
Linişte
... până când o maşină zguduie tăcerea amiezii, apoi nimic.
Linişte.
Un nor stingher priveşte-n josul străzii. Gol. Doar vântul înfioară discret praful şi cele câteva frunze care nu s-au lăsat copleşite de moleşeala zilei. Într-o altă stradă, un oarecare trandafir îşi scutură plumbul din priviri.
Iar eu
... păi eu hoinăresc cum am făcut şi până acum şi privesc curioasă după-amiaza acestui oraş. I-am făcut cu mâna şi mi-a răspuns graţioasă.
Cred că ar trebui să mă întorc acasă, dar mi-am pierdut norul de-ntors. M-ascund în vie, sus pe deal şi-l aştept pe următorul.